Petra Kvitova (10 WTA) a completat careul de ași al turneului Premier Mandatory de la Madrid, după o victorie fără emoții în fața rusoaicei Daria Kasatkina (15 WTA), scor 6-4, 6-0. În lupta pentru un loc în marea finală a competiției, Kvitova o va întâlni pe compatrioata sa Karolina Pliskova, care a eliminat-o în sferturi pe Simona Halep.
Învingătoare în 2011 și 2015 la turneul din capitala Spaniei, Kvitova a obținut victoria după o oră și șapte minute de joc. Cehoaica a reușit 26 de lovituri câştigătoare faţă de numai 6 ale Dariei.
În cealaltă semifinală de la Madrid, Caroline Garcia (Franţa, cap de serie numărul 7), învingătoare cu 6-2, 6-3 în partida cu spaniola Carla Suarez Navarro, o va înfrunta pe belgianca Kiki Bertens (20 WTA), care a trecut de rusoaica Maria Sharapova, scor 4-6, 6-2, 6-3.
Programul semifinalelor:
Caroline Garcia vs Kiki Bertens/ după ora 16:00
Karolina Pliskova vs Petra Kvitova/ după ora 21:00
Competiția poate fi urmărită în direct la Digi Sport.
Rezumatul partidei Kasatkina vs Kvitova:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro