World Rugby a anunțat unde se vor juca următoarele ediții ale Cupei Mondiale

Australia şi SUA vor găzdui ediţiile din 2027, respectiv 2031 ale Cupei Mondiale de Rugby, a anunțat joi World Rugby, forul care guvernează competițiile internaționale, citat de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cele două ţări vor găzdui şi ediţiile feminine, în 2029, respectiv 2033, în timp ce Anglia va organiza această competiţie în 2025.

Ediţia din 2027 va fi cea de-a doua găzduită de Australia, după cea din 2003.

„Confirmarea organizării Cupei Mondiale de rugby în Australia marchează începutul unui deceniu excepţional pentru rugbyul internaţional în această ţară, cu Jocurile Olimpice, Jocurile Commonwealth şi găzduirea echipei British and Irish Lions (n.r. - o reprezentativă unită a Angliei, Ţării Galilor, Scoţiei şi Irlandei)”, se arată în comunicatul World Rugby.

Anglia a primit Cupa Mondială feminină din 2025, iar SUA vor găzdui şi ele competiţia feminină în 2033, ca parte a unui „plan de dezvoltare pe termen lung”.

World Rugby a subliniat, de asemenea, „creşterea incredibilă a rugbiului feminin în Anglia”, care încurajează „tineriele să joace rugby”.

Candidatura SUA a fost susţinută de preşedintele Joe Biden, care a trimis o scrisoare către World Rugby, la sfârşitul lunii aprilie.

„USA Rugby se va aventura acum într-o nouă eră şi se va asigura că turneul cel mai prestigios este o trambulină pentru a crea entuziasm şi o pasiune durabile pentru acest sport de la un capăt la altul al ţării”, a comentat Ross Young, directorul executiv al USA Rugby.

Ediţia din 2023 a Cupei Mondiale va avea loc în Franţa, iar România a primit un loc la masa verde, după sancţionarea Spaniei pentru folosirea unui sportiv fără drept de joc, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute

23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România

06:45
„Mintea mea a făcut scurtcircuit” Fotbalist profesionist, despre depresie: „Când am depășit 250 kg, mă gândeam că nu mă mai trezesc”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365