WTA Auckland: Jaqueline Cristian, înfrângere dramatică în runda inaugurală

​Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur al competiției „WTA 250” de la Auckland, sportiva noastră fiind învinsă în trei seturi de Xiyu Wang, scor 6-1, 5-7, 7-6(3).

Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia

Jaqueline Cristian, învinsă de Xiyu Wang la WTA Auckland

Jucătoarea din China (71 WTA) a început mult mai bine partida și a câștigat primul set cu 6-1, dar Jaqueline (87 WTA) s-a impus în manșa secundă în prelungiri, scor 7-5.

În setul decisiv, Wang a condus cu 4-1, Cristian a recuperat breakul și a salvat o minge de meci la 6-5 pentru adversară. Românca a avut 3-1 în tiebreak, dar a pierdut următoarele șase puncte.

Meciul a durat două ore și 50 de minute.

De știut:

• Pentru prezența pe tabloul principal al turneului din Noua Zeelandă, Jaqueline Cristian va primi 2.890 de dolari și un singur punct în clasamentul WTA.
• România mai are o reprezentată la Auckland: Gabriela Ruse (134 WTA, venită din calificări) va juca în primul tur cu Emma Răducanu (301 WTA).

ASB Classic de la Auckland (Noua Zeelandă) are loc în perioada 1-7 ianuarie, pe hard. Are premii totale în valoare de $267.082 și face parte din categoria „WTA 250”. Ultimele campioane sunt Serena Williams (2020) și Coco Gauff (2023).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:43
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro » Ce spune despre scandările fanilor

07:30
Cătălin Țepelin Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

23:11
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”

00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Citește mai mult
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!
Superliga
24.10
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
Citește mai mult
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
FOTO | Cine erau “mișeii” care cerșeau la Podul Calicilor, bariera care-i ținea departe de București pe nefericiții din mahala. Puntea peste Dâmbovița va fi reconstruită
B365
23.10