Mihaela Buzărnescu, locul 42 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-3, 6-4, de jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, beneficiară a unui wild card, în primul tur al turneului de categorie Premier de la Birmingham, scrie News.ro.
Pliskova (11 aşi) s-a impus fără probleme şi fără ca Buzărnescu să aibă vreo minge de break, după un meci care a durat o oră şi nouă minute.
Învingătoarea ar putea evolua în manşa următoare cu sora ei geamănă, Kristyna Pliskova, locul 112 WTA, venită din calificări, dacă aceasta va trece, în turul I, de Viktoria Tomova din Bulgaria, locul 190 WTA, de asemenea venită din calificări.
Învinsele în primul tur primesc un premiu de 6.915 dolari şi un punct WTA.
Buzărnescu a jucat anul trecut în semifinale la Birmingham, astfel că va urma o nouă coborâre în clasamentul WTA pentru jucătoarea română.
Rezultate consemnate luni:
Evgeniya Rodina (RUS) - Kristina Mladenovic (FRA) 6-2, 2-6, 6-4
Margarita Gasparyan (RUS) - Elina Svitolina (UKR/N.4) 6-3, 3-6, 6-4
Johanna Konta (GBR/N.7) - Anett Kontaveit (EST) 6-4, 6-2
Su-Wei Hsieh (TPE) - Aryna Sabalenka (BLR/N.5) 6-3, 2-6, 7-6 (7/1)
Barbora Strýcová (CZE) - Heather Watson (GBR) 3-6, 6-3, 6-4
Karolína Plíšková (CZE/N.3) - Mihaela Buzarnescu (ROU) 6-3, 6-4
Turneul de la Birmingham are loc în perioada 17-23 iunie. Competiția se desfășoară pe iarbă, face parte din categoria Premier și este dotată cu premii totale în valoare de $1,006,263. Petra Kvitova este câștigătoarea ultimelor două ediții (în 2017 şi 2018). Cehoaica a fost nevoită să renunțe în acest an la turneul de la Birmingham, din cauza unei accidentări la antebrațul stâng.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro