Silviu Tudor Samuilă Setea de putere a lui Burleanu

• E moral ce face Răzvan Burleanu candidând pentru un al patrulea mandat? Nu. Ar trebui să rămână președinte? Cu siguranță.

Încep cu o platitudine: statutele și regulamentele sunt făcute să fie respectate. Ele pot fi însă și modificate, iar una dintre schimbări poate viza numărul de mandate ale unui președinte. E atât de simplu.

Răzvan Burleanu, un politician al fotbalului

În esență, nu văd de ce Elon Musk ar fi din 2008 CEO al Tesla, iar Răzvan Burleanu nu ar avea același drept la FRF, sau de ce un primar beneficiază de număr nelimitat de mandate, iar într-o companie precum Federația Română de Fotbal lucrurile ar trebui să stea diferit, câtă vreme alegătorii sunt mulțumiți.

Doar pentru că Burleanu a promis în 2014 că va reduce la două numărul mandatelor? S-a răzgândit omul. Și-a reconsiderat poziția. Câte nu promit politicienii români din dorința de a fi aleși? pentru că asta este Răzvan Burleanu, un politician al fotbalului.

El nu se deosebește din acest punct de vedere de Mircea Sandu. Amândoi și-au înțeles perfect electoratul, slăbiciunile lui, ce-l sensibilizează, cum poate fi manipulat în propriul interes, iar rezultatul este numărul nesfârșit de șanse pe care cei doi le-au primit din partea afiliaților.

Precum Ion Iliescu în anii '90

Noi ne putem enerva, dar o facem degeaba. Burleanu va candida a patra oară pentru că e considerat un conducător bun și pentru că electoratului său nu îi pasă dacă e moral sau nu.

El a propus în Adunarea Generală ca președintele să aibă trei mandate, iar mâinile s-au ridicat fără ezitare. A mai sugerat, precum Ion Iliescu în anii '90, ca perioada 2014-18 să nu fie luată în calcul. Nicio problemă, se rezolvă! Vă miră? Pe mine nu, pentru că fotbalul este orice, numai un domeniu plin de revoluționari nu.

Oamenii care compun acest ecosistem sunt balauri fioroși doar la final de săptămână, când se simt dezavantajați de un arbitru sau altul, ori când nu nimeresc jucătorul U21.

Ascultându-i, ai zice că urmează să zgâlțâie sistemul din temelii, dar totul este de fațadă, pentru că niciodată nu trec la arme. S-au învățat minte. Au făcut-o în 2018, dar odată cu înfrângerea lui Lupescu, Burleanu a ciuruit orice urmă de opoziție din fotbalul românesc.

DNA a stârpit corupția din fotbal, nu FRF

De fapt, apatia asta a oamenilor de fotbal enervează. Resemnarea lor mioritică are însă logică. Dacă Lupescu, având în spate întreaga greutate a generației sale, plus pârghii politice, nu a putut convinge afiliații, cine ar risca să se pună rău cu șeful FRF, devenindu-i contracandidat?

Când vezi că Burleanu nu i-a iertat lui Lupescu tupeul de a-l provoca nici măcar astăzi, la opt ani distanță, cum să vrei tu, conducător X sau Y, să pornești răzmerița? Dacă pierzi? Dacă se răzbună după? Așa funcționează gândirea. Frica de represalii imaginare înăbușe orice dorință de înlocuire a șefului. Și atunci aștepți.

Ce aștepți? Ca politicul să se sature de Burleanu, ceea ce nu se întrevede prea curând. Doar așa se schimbă conducătorii fotbalului nostru, cu intervenții ale cuplului Ponta-Dragnea, cazul LPF, sau ale statului condus de Traian Băsescu, Laura Codruța Kovesi plus diverși băieți cu ochi albaștri, cazul FRF.

Nu Burleanu a stârpit corupția din fotbal, cum se laudă, ci DNA. Fără dosarele din perioada 2008-2014, fără sentințele împotriva președinților CCA sau a grupului din Dosarul Transferurilor, fără presiunea pusă pe Mircea Sandu să facă un pas înapoi, poate că nu mai discutam astăzi despre președintele Răzvan Burleanu și nici nu mai aveam parte de conferințe de presă moralizatoare precum cea de ieri.

Setea de putere a lui Burleanu

Masa era pusă în 2014, când a câștigat primele alegeri și singurul lucru de care trebuia să se asigure tânărul de 29 de ani, era să nu se abată de la meniu. Și nu a făcut-o.

În cei 12 ani de mandat numele Burleanu nu a fost asociat cu niciun scandal de corupție, nepotism sau imixtiune în arbitraj, în treburile comisiilor sau în deciziile selecționerilor.

Unica slăbiciune arătată în tot acest timp (dacă e o slăbiciune) a fost setea exagerată de putere, pe care acest al patrulea mandat ar putea-o potoli. Sau nu.