Radu Naum Ce caută Mirel aici?

• O afacere de familie. E frumos ambalajul. Emoționant. Poate fi și adevărat. Dar nu poate fi tot.

Finul Rădoi să se întoarcă la FCSB e ceva ce nici nașul Becali nu a crezut. A încercat marea cu degetul și toți am crezut că o să-i înghețe degetul.

De fapt, așa a și fost dar a continuat să încerce. Și azi, și mâine, și poimâine. Mirel l-a lăsat să fiarbă câteva zile apoi a spus da. Dar de ce a spus da?

Întâi pentru că l-a prins pe Becali disperat. L-a prins, în termeni de cazinou, descoperit. Avea nevoie de ceva „cash” ca de aer. Era încolțit de destinul pe care și-l crease și acela e momentul în care un om e dispus să promită orice.

Rădoi asta a și obținut, el, cel care promisese că nu se mai întoarce ca să nu se strice cu „nașu’”. Pentru a-și încălca promisiunea, trebuia de partea cealaltă o predare totală, cu mâinile ridicate și o batistă albă-n vârf de băț. Sigur, rămâne de văzut dacă va fi așa.

Becali a ajuns prizonierul propriului hobby, nu poate trăi fără el. Dar nu mai putea trăi nici cu el, îl dusese în șanț.

Iată dilema. Cum să facă? Deocamdată, trebuie să scoată cineva căruța de unde a lăsat-o el. După aia, mai vede. Vom vedea cu toții. Și vom auzi.

Îmi imaginez, însă, că motivul principal pentru care Mirel a mirat întreaga țărișoară a fotbalului este sau ar trebui să fie altul. Și e unul simplu. Foarte simplu.

Mirel trebuie să ducă, odată și-odată, un proiect până la capăt. Cu tineretul României a rămas cu un gust de neterminat. De la naționala mare a plecat cu supărare. De la Craiova s-a retras o dată cu scandal, apoi cu o tăcere cât Groenlanda care lasă de înțeles că a fost, vorba lui Gabi Balint, ceva mai grav.

Rădoi are succese de parcurs, cum ar fi calificarea în premieră a acestei Craiove într-o grupa europeană. Dar, aici sau afară, nu a dus nimic la bun sfârșit. Asta nu poate să nu apese interiorul unui om pe care îl cunoaștem ambițios și orgolios.

FCSB, varianta damnată pentru mai toți observatorii, e din perspectiva asta varianta ideală. Rădoi, așa cum el însuși a recunoscut-o la conferința de presă de instalare, nu e un antrenor cu CV impresionant, nici măcar cu unul mediu. Nu are vreun titlu sau Cupă.

Ca să fim drepți, imaginea lui publică e mult deasupra reușitelor sale. Rădoi tinde să devină o eternă speranță, ceea ce e o fundătură a destinului. Pentru a ieși din acest tunel, fosta campioană e soluția cea mai bună.

Rădoi are nevoie de o resetare. Mandatele sale sunt marcate de o încordare extremă, de o permanentă luptă cu cei de afară și cei dinăuntru, la el e ca în linia întâi. Dar asta și pentru că mizele erau mari. Titlul, medalii, mari calificări.

Acum, nu mai e vorba despre asta. Calea spre un bun final e mai simplă. Trebuie să câștige un play-out cu o echipă care are în esență aceeași jucători creatori de performanță acum un an. Nu e chiar un ocean de trecut într-o barcă cu vâsle.

Apoi, va trebui să joace baraje pentru Europa, examenul final, dar meciuri decisive Rădoi a mai cunoscut, și încă mult mai grele, vezi dubla victorioasă cu Bașakșehir.

Dacă va izbuti să ducă FCSB în Conference atunci va fi misiune îndeplinită și un primă adevărată linie de sosire trecută după toate atâtea abandonuri. Și nici nu va fi nevoie de un sezon întreg pentru asta, în două luni și jumătate va fi totul încheiat. Important, mai ales știind că el are fitilul scurt.

Rădoi, neînțeles de mulți, a ales ideal. Un patron care îi este obligat, un lot bun și un obiectiv absolut realizabil. „A fost o decizie emoțională”, a spus Rădoi despre întoarcerea sa la FCSB. Poate nu atât de mult.