Dan Udrea Cenzură apărată cu bodyguarzii de Burleanu

• Când 2% sperie ca și cum ar fi 52%, președintele FRF ajunge să ordone cenzurarea cuvântului contracandidatului său.
• Ce s-a petrecut astăzi la Adunarea Generală arată că administrația Burleanu nu-și dorește doar puterea, ci și dreptul de a umili pe oricine e împotrivă.

În anul 2026, într-o țară membră a Uniunii Europene, care se consideră o democrație solidă, alegerile pentru un post de președinte în cadrul unei structuri importante, Federația de Fotbal, au semănat cu cele pe care Ceaușescu le simula înainte de 1989.

Ceea ce s-a petrecut astăzi la Adunarea Generală a FRF e un scuipat pe fața fotbalului românesc, despre care am crezut că e condus în mod democratic.

Ce s-a întâmplat atât de grav?

După ce Burleanu a ținut un discurs de 45 de minute, în care i-a adormit la propriu pe unii dintre participanți, s-a petrecut ceva ce doar într-o dictatură totală are loc.

Ceva de care nu mi-aș fi imaginat niciodată că poate fi capabilă o persoană de doar 41 de ani, care n-a cunoscut și simțit sistemul totalitar de dinainte de ‘89.

Cenzură apărată cu gărzile de corp

Burleanu a fost de acord cu o propunere scandaloasă venită din sală, anume să nu mai fie acceptat și discursul contracandidatului său și să se treacă direct la vot. S-a ridicat mâna „pentru”, Burleanu a tăcut, a râs și a fost de acord.

Oribil e puțin spus! Au urmat chiar scene uluitoare, cu Ilie Drăgan încercând să-și facă dreptate și să ajungă la microfon pentru a vorbi. Dar au apărut bodyguarzii FRF, chemați să-l flancheze, să-l intimideze și să-i închidă gura!

FRF a devenit moșia stăpânilor de oameni

La peste 3 decenii și jumătate de la Revoluția din ‘89, politica pumnului în gură, totalitarismul, toate rănile sistemului comunist au supurat din nou, dureros și scandalos, peste sala în care a avut loc Adunarea Generală a FRF.

Să nu-i permiți adversarului tău, care oricum nu avea șanse să câștige, nici măcar să vorbească, asta înseamnă că actuala conducere a FRF a ajuns într-un punct în care se crede stăpână de oameni, nu doar un administrator al fotbalului.

E chiar ciudat că Gigi Becali nu-l agreează pe Burleanu și a dat ordin să se voteze împotriva lui. Politica impusă de acesta la FCSB seamănă perfect cu ceea ce face Burleanu la FRF. Ei sunt stăpâni, iar cei de sub ei reprezintă moșia lor.

Dar e normal să se ajungă aici. Cine primește o putere nelimitată, care nu e limitată prin lege, statute, regulamente, își va permite orice.

Burleanu și cei din jurul său însă nu se mulțumesc doar cu înlănțuirea mandatelor, cu banii câștigați și cu puterea pe care o au. Acum e nevoie să și umilească, să batjocorească și să se răzbune pe oricine le e împotrivă.

Amenințări către cluburi, ziariști atenționați

Modul în care a fost organizată astăzi Adunarea Generală a FRF a scos la iveală cum oameni din Federație pur și simplu și-au pierdut reperele.

• Unii amenință, direct sau prin mesaje, conducătorii de club care i-au dat adeziune lui Ilie Drăgan
• Alții trimit mesaje ziariștilor care au scris critic despre Răzvan Burleanu în ultimele zile, cu reproșul că au fost nedrepți.

Dreptatea, în viziunea federalilor, e doar cea în care trebuie să-l asculți pe Burleanu, apoi să-l aplauzi și obligatoriu să-l și votezi sau validezi. Orice altă poziție e considerată un afront și va atrage consecințe.

În 1979, PCR și Ceaușescu au suportat ultima breșă de democrație. FRF și Burleanu sunt impenetrabili

În 2004, într-o confruntare cu Adrian Năstase pentru alegerile prezidențiale în România, Traian Băsescu a rostit o frază celebră: „Ce blestem o fi pe poporul acesta de are de ales între doi foști comuniști?”.

Dramatic e că fotbalul a reușit să producă oameni care, deși n-au fost îndoctrinați de acel sistem, au readus în zilele noastre metodele folosite în vremurile respective.

FRF a devenit oficial, de astăzi, ceea ce era PCR în anii aceia grei. Dar până și atunci a existat un moment în care un vechi militant al comunismului, Constantin Pârvulescu, a luat cuvântul și a criticat politica dusă de Ceaușescu. Discursul istoric s-a petrecut la Congresul al XII-lea PCR, din noiembrie 1979.

Ideile exprimate de Pârvulescu la acel moment s-ar potrivi perfect pentru oricine ar mai putea lua astăzi cuvântul într-o Adunare Generală a FRF.

Din ideile discursului lui Constantin Pârvulescu, în 1979

• Refuzul cultului personalității. Practic a acuzat că întreg partidul devenise subordonat unui singur om, lui Nicolae Ceaușescu.
• Lipsa democrației interne. Pârvulescu a susținut că delegații nu mai au libertatea reală de a decide
• Concentrarea puterii în familie. A acuzat că totul e condus de clanul Ceaușescu
• Cererea unui alt candidat. A solicitat alegerea unei conduceri colective, nu personale

Când 2% te sperie ca și cum ar fi 52%

Momentul discursului lui Pârvulescu a fost întrerupt brusc de huiduieli organizate, apoi i s-a tăiat microfonul. Scena seamănă izbitor cu cea de astăzi, de la FRF!

Doar că Ilie Drăgan nici măcar n-a apucat să vorbească, fiindcă sistemul creat la Casa Fotbalului e mai performant decât cel instituit de Ceaușescu la finalul anilor ‘70.

La vot, Burleanu s-a ales cu 258 de voturi. Drăgan doar cu 5. Adică 98% Burleanu, 2% Drăgan.

În 4 ani, Burleanu a scăzut de la 100% la 98%! E un început, mai ales când doar 2% te sperie ca și cum ar fi 52%.

După Congresul al XII-lea din 1979, PCR și Ceaușescu au mai rezistat încă 10 ani, deși la discursul lui Pârvulescu nu exista nici 0,1% împotriva lui Ceaușescu.

Întrebarea fetiței lui Răzvan Burleanu

„Mi-a dat mesaj soția să-mi spună că fetița mea a întrebat-o cine e măscăriciul ăsta”, a spus Burleanu la finalul Adunării. „Măscăriciul ăsta” e Ilie Drăgan, contracandidatul său. Fata lui Burleanu are 6 ani.

Probabil că în 1979 au fost copii care și-au întrebat părinții cine e măscăriciul care contestă sistemul creat și impus de PCR și Ceaușescu, fiindcă în acele vremuri cei care nu se supuneau regimului deveneau paria societății și erau portretizați drept „măscărici”.

Copiii aceia au aflat singuri răspunsul. E drept, mult mai târziu, dar tot au aflat diferența dintre dictatură și democrație, dintre dezbatere și pumn în gură.