Radu Naum Burleanu și burlescul

• Răzvan Burleanu emite idei frumoase, principii, proiecte, sigur, în felul lui de a le spune, care te duce cu gândul la monotonia unui mecanism. Le emite de 12 ani și le va mai emite încă patru. Nimic nu se va schimba pentru că nimic nu e de schimbat în lumea fotbalului românesc.

FRF a reușit ce nu a reușit RSR, să ajungă în comunism, care, conform ideologiei marxiste, e un Eden al umanității.

FRF e un singur corp și deasupra lui stă un cap. Răzvan Burleanu

În comunism nu mai există, ni se spunea, luptă de clasă, nu mai sunt confruntări sau frământări sociale pentru că oamenii au ajuns la un asemenea grad de conștiință încât orice convulsii au dispărut. E paradisul pământesc. Toți vor binele în mod natural și îl aplică fără alte gânduri (în general a gândi e periculos).

Iată unde a ajuns minunata lume nouă și în același timp veche a fotbalului românesc. FRF e un singur corp și deasupra lui stă un cap. Răzvan Burleanu.

Peste un număr de ani inteligența artificială va înlocui fizic oamenii. Vor fi modele umanoide concepute special pentru a conduce companii, școli, poliție, armată, spitale sau federații.

Ei bine, dacă acel viitor ar fi azi, la FRF n-ar fi nevoie de un astfel de exemplar. Răzvan Burleanu e modelul ideal creat pentru conducerea acestei entități, nu l-ar bate niciun robot. E perfect pentru ce se cere la noi. Un conducător. Țara asta, în general, e avidă. Istoria mustește de ei.

Ilie Drăgan, privit ca un lunatic

Scena de un caragialesc trist în care Ilie Drăgan, contracandidatul, a fost împiedicat să rostească un discurs, e fresca acestei comunități care vrea să-și prezerve siguranța, somnul și călăuza.

Nu pentru că Drăgan a fost cenzurat de bodyguarzi, ci prin felul în care îl priveau sau îl ignorau ceilalți. Era ca un microb într-un organism sănătos, ca o pietricică în pantof. Nu te doare, dar te sâcâie. Au încercat să-l scoată din sală.

Radu Vișan, secretarul general al lui Burleanu, îl privea cu amestec de amuzament și dispreț. Ca pe un lunatic. Ca pe unul care chiar nu pricepe cum merge treaba. În comunismul adevărat ar fi fost închis la nebuni. În marea familie a fotbalului e zidit în insignifianță.

Burleanu și paradigma puterii absolute

Răzvan Burleanu e un tip deștept și pregătit. Nu e un „șmecher”, cum era Mircea Sandu. El domină prin organizare și încolonare, nu prin făcut cu ochiul și glumițe de șpriț.

De altfel, când încearcă să facă glume te ia un pic cu frig pe șira spinării, cum a fost cu „un fleac, i-am ciuruit!” adresat lui Lupescu, Lucescu și o bună parte din numita Generație de Aur.

Acum, după ce a fost re-re-reales, a încercat iar un spirit pe seama concurentului său, spunând că fetița lui l-a întrebat „cine e măscăriciul acesta?”. E glumă urâtă, care nu-i face deloc cinste.

Un învingător absolut nu se ia de învinsul lui, nu e demn să facă asta. Dar în lumea fotbalului Burleanu poate să spună și să facă orice. E în paradigma lui Trump care zicea că poate să împuște un om pe stradă și să nu piardă un vot. E paradigma puterii absolute. Căutați vorba lui Churchill despre ea.

Rămân convins că Răzvan Burleanu vrea, dincolo de tot felul de rătăciri, să facă lucruri bune. Poate sunt naiv, nu exclud, dar asta e convingerea mea.

Problema e că îi lipsește ceva esențial pentru o guvernare cu adevărat luminoasă, anume vitalitatea societății pe care o conduce și confruntarea reală. El domnește peste o lume amorfă, gata să-i ia pe sus pe cei care i se opun. O comunitate încolonată ucide spiritual și managerial.

Sigur că are câțiva oameni împrejur cu care se consultă, dar, în timp, e inevitabil, toți ajung să gândească la fel. Nu mai există nimic din afară, vântul proaspăt al altor idei sau înfruntări care te testeze.

Când boxezi cu aerul ajungi să crezi că ești Cassius Clay. În fotbalul nostru există doar o minte și o mare de capete plecate. Și burlescul nesfârșit al reprezentațiilor precum aceea de miercuri. Aplauze furtunoase.