WTA Brisbane: Final de drum pentru Ana Bogdan, învinsă în turul întâi

Ana Bogdan (69 WTA) a părăsit turneul de la Brisbane în runda inaugurală, sportiva noastră fiind învinsă după un meci de mare luptă de Marta Kostyuk.

Ana BogdanFoto: Corine Sciboz / Zuma Press / Profimedia

Ocupantă a locului 33 în ierarhia mondială, Marta a cedat primul set, scor 6-4, dar a avut puterea să revină și să o învingă în cele din urmă pe Ana Bodan, după ce a câștigat următoarele două manșe, scor 6-3, 6-3.

Partida a durat două ore și 5 minute.

De știut:

  • Pentru prezența pe tabloul principal de la Brisbane, Ana Bogdan va primi $ 12,200 și un punct în clasamentul WTA de simplu.
  • Favorită numărul zece, Sorana Cîrstea va juca în turul al doilea (este calificată direct în această fază a competiției) cu învingătoarea partidei dintre Linda Noskova, din Cehia, şi Timea Babos, din Ungaria.

WTA Brisbane se dispută în perioada 31 decembrie - 7 ianuarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $1,736,763, iar campioana en-titre este Aryna Sabalenka (în 2023).

>> WTA Auckland: Gabriela Ruse, pe tabloul principal - Emma Răducanu, viitoarea adversară

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Situație șocantă la UTA Mircea Rednic a anunțat că un jucător  a dispărut:  „S-a retras în glorie. Nici n-am pe cine trage la răspundere”
Superliga
20:50

Citește mai mult

Olăroiu, propus la națională Unde ar putea ajunge antrenorul român: „Trebuie să facem tot posibilul  să-l convingem!”
Campionate
21:23

„Aici se nasc viitorii lideri”   Patinatoarea rusă Kamila Valieva se asociază cu organizația acuzată că  a răpit copii ucraineni
Diverse
21:36

„Veteranul” lui Dinamo se retrage  Jucătorul cu  390 de meciuri  în Liga 1 își încheie cariera la finalul sezonului » Anunțul lui Andrei Nicolescu
Superliga
21:50

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
27.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
„Lucescu să se gândească la prezent” Anghel Iordănescu, după ce  Il Luce l-a „înțepat”  pe fostul selecționer: „Edi a clădit generația asta”
Nationala
18:23

Dinamo - FCSB   VIDEO  Clip emoționant publicat de „câini”:  nepotul lui Cătălin Hîldan  i-a îmbrăcat tricoul înainte de derby
Superliga
17:42

„Nu vreau să devin dependent” Adversarul „tricolorilor” la Euro 2024 nu mai poate:  „Am dureri mari și când urc scările”
Campionate
17:30

„Ignoră tehnologia”   Mircea Lucescu  nu a schimbat doar stilul de joc, a înlocuit și metodele de antrenament pe care le folosea Edi Iordănescu
Nationala
15:42