​WTA Cincinnati: Partida Simona Halep vs Ajla Tomljanovic, întreruptă în setul decisiv din cauza ploii, se va relua joi

​WTA Cincinnati: Partida Simona Halep vs Ajla Tomljanovic, întreruptă în setul decisiv din cauza ploii, se va relua joi

Partida Simonei Halep (1 WTA) cu Ajla Tomljanovic (Australia, locul 58 WTA), din runda a doua a turneului de la Cincinnati, a fost întreruptă în setul decisiv, la scorul de 4-6, 6-3, 4-3 în favoarea liderului mondial, din cauza ploii. Confruntarea se va relua joi, nu înainte de ora 20:00 (ora României), putând fi urmărită în direct la Digi Sport 2.

Simona HalepFoto: wtatennis.com

Halep (26 ani), principala favorită şi finalistă anul trecut la Cincinnati, a început destul de slab meciul şi a fost condusă în primul set cu 4-1 şi 5-2. Românca a revenit şi s-a apropiat la 5-4, dar a încheiat setul cu o dublă greşeală (4-6).

În actul secund, Halep a jucat mai bine, a făcut mai puţine erori şi a reuşit să se impună cu 6-3, după ce a rupt echilibrul la 3-2 în favoarea sa.

Înaintea ultimului set, Tomljanovic (25 ani, 58 WTA) a cerut timeout medical, iar pauza a scos-o din ritm pe Halep, care a pierdut primele trei game-uri. Românca a făcut şi ea apel la medic, pentru dureri la spate, iar la revenirea de la vestiare a avut o serie remarcabilă de patru game-uri consecutive. Jocul a fost întrerupt în game-ul opt, la 30-15 pentru Halep, pe serviciul jucătoarei de origine croată, după două ore şi șase minute, scrie Agerpres.

Dacă se va califica în optimi, Halep va reveni pe teren în sesiunea de seară, în jurul orei 04:00 (ora România), în noaptea de joi spre vineri. Liderul mondial ar urma să joace cu Ashleigh Barty, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16. Australianca a învins-o, miercuri, pe Kaia Kanepi (Estonia, locul 46 WTA), venită din calificări, scor 7-5, 6-3, în turul secund de la Cincinnati.

Eventuala partidă dintre Halep și Barty ar fi a doua în decurs de doar câteva ore pentru liderul mondial. Românca a trecut printr-o situație similară și în urmă cu o săptămână, la turneul Rogers Cup, când a jucat în aceeași zi două partide: continuarea meciului cu Anastasia Pavlyuchenka (turul II) și confruntarea cu Venus Williams (optimi).

Simona Halep a întâlnit-o pe Barty săptămâna trecută, în semifinalele de la Rogers Cup, impunându-se cu 6-4, 6-1. Liderul mondial a câștigat turneul de la Montreal, după o finală cu Sloane Stephens, scor 7-6 (6), 3-6, 6-4.

Despre turneul de la Cincinnati

Competiția americană face parte din categoria "Premier 5". Turneul este dotat cu premii totale în valoare de $2,874,299 și se dispută în perioada 13-19 august. Pe tabloul principal se află 64 de jucătoare, iar suprafața este hard.

La ediția de anul trecut, Simona Halep a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de Garbine Muguruza, scor 1-6, 0-6.

Ultimele campioane de la Cincinnati:

2017 - Garbine Muguruza

2016 - Karolina Pliskova

2015 - Serena Williams

2014 - Serena Williams

2013 - Victoria Azarenka

2012 - Na Li

2011 - Maria Sharapova

2010 - Kim Clijsters.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:16
„Mulțumim pentru toate țepele” FCSB a închis comentariile pe Facebook și Instagram, dar fanii nu s-au lăsat! Mesaje anti-MM: „Ne-ați scăpat!”
„Mulțumim pentru toate țepele” FCSB a închis comentariile pe Facebook și Instagram, dar fanii nu s-au lăsat! Mesaje anti-MM: „Ne-ați scăpat!”
22:02
Nu și-a revenit după tragedie Portarul care s-a ciocnit cu Jesus de Miguel vrea să ia legătura cu familia fotbalistului decedat » Ce i s-a transmis
Nu și-a revenit după tragedie Portarul care s-a ciocnit cu Jesus de Miguel vrea să ia legătura cu familia fotbalistului decedat » Ce i s-a transmis
19:48
Înlocuitor pentru MM Stoica Trei variante propuse de un triplu campion cu FCSB: „Ar face față cu brio”
Înlocuitor pentru MM Stoica Trei variante propuse de un  triplu campion cu FCSB: „Ar face față cu brio”
21:17
Cristiano Ronaldo, un nou capitol Anunțul făcut de starul portughez: „Au început filmările!”
Cristiano Ronaldo, un nou capitol Anunțul făcut de starul portughez: „Au început filmările!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Restricții de circulație pentru meciul de fotbal dintre România - Polonia, de pe Arena Națională. Cum se schimbă traficul sâmbătă și care sunt rutele ocolitoare
B365
11:45