WTA Hua Hin: Final de drum pentru Patricia Maria Țig - Românca, eliminată în semifinale

Patricia Maria Tig (105 WTA) s-a oprit în semifinalele turneului de la Hua Hin (Thailanda), fiind învinsă în două seturi de poloneza Magda Linette (42 WTA), cap de serie numărul 5, scor 7-5, 6-4.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primul set al partidei a fost unul cu multe răsturnări de situație, decis în cele din urmă în favoarea polonezei. Linette a condus cu 3-1, însă Țig a revenit spectaculos, câștigând patru game-uri la rând.

La 5-4 în favoarea sa, Patricia Țig a servit pentru câștigarea primului set și a fost la doar două puncte distanță de a se impune. Jucătoarea noastră a condus cu 30-0, însă Linette a punctat de patru ori consecutiv și a egalat scorul pe tabelă (5-5).

Demoralizată, Țig nu a mai fost capabilă să întoarcă soarta setului. Poloneza și-a făcut serviciul și a mai reușit un break, punând capăt primului act, scor 7-5.

A urmat un set doi în care Țig a încercat să își țină nervii în frâu, însă tot ea a fost prima care și-a cedat serviciul, la 3-2 pentru Linette. Poloneza mai avusese o șansă de break în al doilea game al setului, dar și Țig a ratat o ocazie de a se impune pe serviciul advers, la scorul de 1-1.

Linette s-a distanțat apoi la 5-2, iar Țig a ieșit cu mari emoții dintr-un game în care a condus cu 40-0 și a fost egalată. Românca a reușit break-ul la 3-5, dar acest lucru nu a împiedicat-o pe Magda Linette să închidă partida după următorul game.

La 4-5 și 30-30, banda fileului a trimis în aut mingea Patriciei Țig, iar poloneza a profitat de șansa primită și și-a adjudecat setul cu 6-4. Partida a durat o oră și 36 de minute.

În finală, Magda Linette o va întâlni pe Leonie Kung (Elveția, 283 WTA), care a trecut de Nao Hibino (Japonia, 84 WTA), scor 7-5, 4-6, 6-3.

După parcursul de la Hua Hin, Patricia Țig a revenit în Top 100 WTA. Ea a făcut un salt de 21 de poziții, iar de luni va ocupa locul 84. Cea mai bună poziţie din carieră a fost locul 83.

Pentru prezența în semifinale la Hua Hin, Ţig va primi un cec de 11.600 dolari şi 110 puncte WTA.

Turneul de la Hua Hin face parte din categoria International, se joacă pe hard și este dotat cu premii în valoare de $251,750. La ediția de anul trecut, trofeul a fost câștigat de Dayana Yastremska.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”

09:14
„Au potențial de Premier League” Un fost internațional laudă pariurile lui Gică Hagi: „Există perspectivă”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

Citește mai mult

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11