WTA Nottingham: Principala favorită, eliminată surprinzător în turul al doilea

Maria Sakkari (8 WTA) a făcut o partidă slabă în turul al doilea al turneului WTA 250 de la Nottingham și a fost eliminată de franțuzoaica Alize Cornet (72 WTA), scor 6-1, 6-4.

Maria SakkariFoto: Aurelien Morissard / AP / Profimedia

Maria Sakkari, învinsă de Alize Cornet la WTA Nottingham

Eliminată încă din primul tur la Roland Garros de finalista Karolina Muchova, jucătoarea din Grecia a participat la turneul de la Nottingham ca pregătire înainte de Wimbledon.

Din păcate pentru ea, a părăsit și de această dată competiție încă din turul al doilea.

Primul set a fost total la discreția franțuzoaicei, care a condus cu 5-0 și l-a terminat în forță.

În setul al doilea, semifinalista de la Roland Garros și US Open a fost condusă din nou cu 2-0, a încercat o revenire timidă, dar Cornet a rămas concentrată până la final și și-a adjudecat victoria, după mai puțin de o oră și jumătate de joc.

În sferturile de finală, Alize Cornet va întâlni câștigătoarea dintre Elizabeth Mandlik (110 WTA) și Camila Giorgi (47 WTA).

„Rothesay Open” de la Nottingham face parte din categoria WTA 250, are loc în perioada 12-18 iunie, pe iarbă, și oferă premii totale în valoare de $259.303. Campioana en-titre (din 2022) este Beatriz Haddad Maia. Turneul este unul pregătitor pentru Wimbledon, al treilea Grand Slam al sezonului (3-16 iulie).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Nimeni nu vrea FCSB în play-off”     Victor Angelescu , despre posibila prezență a campioanei în TOP 6: „E mai simplu să joci cu echipe neexperimentate”
Superliga
22.02
„Nimeni nu vrea FCSB în play-off” Victor Angelescu, despre posibila prezență a campioanei în TOP 6: „E mai simplu să joci cu echipe neexperimentate”
Citește mai mult
„Nimeni nu vrea FCSB în play-off”  Victor Angelescu , despre posibila prezență a campioanei în TOP 6: „E mai simplu să joci cu echipe neexperimentate”
„Cei de la VAR au venit mai târziu”   Nicușor Bancu,   ironii  la adresa arbitrajului, după meciul cu Unirea Slobozia: „E ceva incredibil!”
Superliga
22.02
„Cei de la VAR au venit mai târziu” Nicușor Bancu, ironii la adresa arbitrajului, după meciul cu Unirea Slobozia: „E ceva incredibil!”
Citește mai mult
„Cei de la VAR au venit mai târziu”  Nicușor Bancu, ironii la adresa arbitrajului, după meciul cu Unirea Slobozia: „E ceva incredibil!”
Tottenham - Arsenal 1-4  Echipa lui   Radu Drăgușin  pierde derby-ul londonez. Fundașul naționalei, integralist
Campionate

Barcelona, lider în La Liga  Echipa lui Hansi Flick,    victorie fără emoții cu Levante!  + Pedri a revenit pe teren, după o lună

Știri ultima oră
12:58
Radu Naum De-a păcălitelea
Radu Naum De-a păcălitelea
13:20
„Meritul îi revine lui Chivu!” Gazzetta dello Sport îl elogiază pe român: „A construit, șurub cu șurub, un tanc care zdrobește Serie A”

12:11
Vassaras refuză să explice CCA anunță că nu va comenta deciziile luate de arbitri: „Fie ele corecte sau incorecte” + „Persistă așteptări nerealiste despre VAR”

12:23
Kovacs, delegat în Liga Campionilor „Centralul” român va arbitra un meci dificil din play-off-ul pentru optimi

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Răspunsul

Cristian Geambașu: Răspunsul

Cristian Geambașu: Răspunsul
Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!
Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?
Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă
Petrică și o „scandare istorică”

Cristian Geambașu: Petrică și o „scandare istorică”

Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Cătălin Tolontan: Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini
Cum îl oprim pe Vinicius?

Silviu Tudor Samuilă: Cum îl oprim pe Vinicius?

Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! <span>Ne-am</span> lămurit și cu Hațegan…
Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Cristian Geambașu: Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!
Al Naibii  Hamlawi!

Cristian Geambașu: Al Naibii Hamlawi!

Cristian Geambașu: Al Naibii Hamlawi!
Nevoia de răspunsuri

Silviu Tudor Samuilă: Nevoia de răspunsuri

Iepurele și bomba dezamorsată

Dan Udrea: Iepurele și bomba dezamorsată

Un tricou problematic

Cristian Geambașu: Un tricou problematic

Ce vrea Zelenski, să-i dea Olimpiada arme?

Cătălin Tolontan: Ce vrea Zelenski, să-i dea Olimpiada arme?

Cătălin Tolontan: Ce vrea Zelenski, <span>să-i</span> dea Olimpiada arme?
Coventrizarea sportului

Radu Naum: Coventrizarea sportului

Radu Naum: Coventrizarea sportului
Lucescu și Hagi în Capela Sixtină

Dan Udrea: Lucescu și Hagi în Capela Sixtină

FCSB, adio cupă, dar avertisment pentru Craiova

Cristian Geambașu: FCSB, adio cupă, dar avertisment pentru Craiova

Lindsey Vonn, trufia de a nu renunța

Cristian Geambașu: Lindsey Vonn, trufia de a nu renunța

Top stiri din sport
Dinamo, reacție oficială   Andrei Nicolescu, despre clipul AI cu câinele și pana: „Cei care fac discriminare   sunt cei care reinterpretează  simbolurile”

SUA, gol de aur olimpic  Americanii sunt campionii Jocurilor la hochei după 46 de ani. Fantastică finală,   2-1 contra rivalei Canada. Cui i-au dedicat titlul!
Jocurile Olimpice

Chivu, record la Inter   Tehnicianul   l-a întrecut pe Mourinho  la un capitol important 
Stranieri

„Nu cred că a vrut să lovească!”  Președinta FRP   răspunde acuzațiilor  făcute de Eduard Novak și Marius Negrea la adresa patinatoarei Julia Sauter

Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
23.02

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %