Xavi explică de ce a ales să rămână antrenorul Barcelonei - În urmă cu trei luni își anunțase demisia

De acum este oficial: FC Barcelona a confirmat joi că de pregătirea echipei în sezonul viitor se va ocupa tot Xavi Hernandez. La finalul lunii ianuarie a acestui an, antrenorul își anunțase despărțirea de gruparea catalană.

XaviFoto: Andreas Schaad / AP / Profimedia

Prezent în cursul zilei de joi la o conferință de presă, Xavi a ținut să lămurească subiectul rămânerii sale pe banca Barcelonei cel puțin până în 2025.

Pe 27 ianuarie, după o înfrângere cu scorul de 5-3 în fața celor de la Villarreal, Xavi anunța că va părăsi FC Barcelona la finalul sezonului, argumentând că echipa are nevoie de o schimbare.

„Ştiţi că sunt un mare fan al Barcelonei şi întotdeauna încerc să dau tot ce am mai bun pentru club. Cel mai important lucru este să mă gândesc la entitate.

Când ne-am întâlnit cu preşedintele, mi-am pus poziţia la dispoziţia lui, dar am găsit o mare încredere din partea preşedintelui, a comunităţii sportive şi a întregului consiliu de administraţie.

Complicitatea jucătorilor a fost foarte importantă, ei m-au făcut să înţeleg că acest proiect trebuie să continue, este un proiect câştigător. De asemenea, m-au făcut să înţeleg că trebuie să continui cu forţă şi capacitate.

La fel şi personalul. Mă gândesc la ce este mai bine pentru club. În ianuarie, mă gândeam că ar fi mai bine să plec, dar acum văd lucrurile altfel. Sunt foarte recunoscător, cred că a fost cea mai bună decizie” - Xavi Hernandez, citat de News.ro.

Actualul contract dintre Xavi și FC Barcelona va expira în iunie 2025, la finalul sezonului viitor.

În luarea acestei decizii a contat foarte mult și dorința lui Joan Laporta (președintele Barcelonei) ca tehnicianul să rămână în continuare la cârma formației din Catalonia.

Sosit la FC Barcelona în luna noiembrie a lui 2021 (după ce s-a despărțit de Al Sadd din Qatar), Xavi Hernandez (44 de ani) a cucerit titlul de campion al Spaniei alături de formația blau-grana la finalul stagiunii 2022-2023.

Eliminată din Cupa Spaniei și Champions League, FC Barcelona are șanse minime să mai câștige titlul de campioană a Spaniei după ce a pierdut în weekendul trecut El Clasico (2-3 cu Real Madrid pe Santiago Bernabeu).

În acest moment, cu șase etape înainte de finalul sezonului, Realul are un avantaj de 9 puncte față de marea rivală Barcelona.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:23
Nicolescu a găsit soluția Cum ar putea fi atrași mai mulți fani pe stadion: „De ce să nu se facă asta la Dinamo, FCSB sau Rapid?”

17:31
Inspirație din Ungaria Soluțiile deputatului Brian Cristian pentru redresarea fotbalului românesc: „Am propus aceste patru idei”

18:30
Sold-out în 13 minute! Biletele pentru evenimentul cu Leo Messi cap de afiș, epuizate în timp record

17:43
Răspuns pentru Baciu VIDEO. Reghecampf a comentat afirmațiile fostului antrenor de la FCSB: „Mă cobor foarte mult”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
10:15

Citește mai mult

„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga
13:51

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri
Stranieri
12:05

Metrorex a căutat 4 săptămâni angajați fără rude la metrou pentru comisia care negociază noul contract colectiv. A găsit 13. Da, ați citit bine: 13 din aproape 300
B365
16.10