Zinedine Zidane neagă zvonurile despre plecarea lui Varane: "Nu a vorbit despre asta. Eu vreau să îl păstrez"

​Zinedine Zidane, antrenorul de la Real Madrid, neagă zvonurile cu privire la plecarea lui Raphaël Varane de la formația de pe "Santiago Bernabeu". Tehnicianul francez a precizat că fundașul nu și-a exprimat în niciun moment dorința de a părăsi clubul și vrea să îl păstreze în lot și pentru sezonul următor.

HotNews.roFoto: Hotnews

"El nu a vorbit despre acest lucru, în niciun moment, și da, dorința mea este să îl păstrez, asta e sigur", a spus Zidane, într-o conferință de presă, la o zi după ce în presa din Spania s-a vorbit despre dorința lui Varane de a o părăsi pe Real Madrid la finalul sezonului.

Venit la Madrid în 2011, de la Lens, Varane (25 de ani) are contract cu Real Madrid până în 2022. Potrivit presei, jucătorul francez are o clauză de reziliere de 200 de milioane de euro. Postul spaniol La Sexta a transmis luni că Varane a comunicat clubului intenția sa de a pleca în această vară, fiind în căutarea unor noi provocări.

"În prezent, el este la cel mai bun club din lume și el știe asta. Este încă un jucător tânăr, el este aici de mult timp și face lucrurile cum trebuie", a spus Zinedine Zidane despre Varane, campion mondial cu Franța în 2018.

Revenit pe banca celor de la Real Madrid la începutul lunii martie, Zidane a promis schimbări majore în pauza competițională. Totuși, tehnicianul francez a respins orice discuție despre transferurile care vor avea loc la vară.

"Vorbind despre transferuri mi se pare a fi o lipsă de respect" (n.r. pentru jucătorii aflați acum la echipă). Va trebui să facem niște schimbări, dar nu este momentul să vorbim despre asta. Vorbesc cu clubul despre ceea ce ne dorim și am început deja, dar lucrurile vor fi făcute publice doar la sfârșitul sezonului", a spus "Zizou".

Alături de Real Madrid, Varane a câștigat două titluri de campion în Spania, 4 trofee UEFA Champions League, două Supercupe ale Spaniei, o Cupă a Spaniei, 3 Supercupe ale Europei și 4 Campionate Mondiale ale Cluburilor.

Cu nouă etape până la finalul sezonului din LaLiga, Real Madrid se găsește pe locul trei în clasament, cu 57 de puncte. Echipa lui Zidane este la două puncte în spatele celor de la Atletico, ocupanta locului doi, și la 12 puncte distanță de liderul Barcelona.

Real Madrid va juca mâine cu Valencia, într-un meci din etapa a 30-a din LaLiga. Partida se va disputa pe Estadio de Mestalla, de la ora 22:30.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:53
Probleme pentru Radu Petrescu FOTO: Arbitrul român, în centrul unui scandal la Steaua Roșie - Copenhaga. Decizia care a încins spiritele

23:21
„Nu puteam să trec cu vederea” Patronul de la FCSB, dezvăluiri despre despărțirea de Florin Tănase: „Cum să faci așa ceva?”

22:24
„Asta a fost ideea de la început” Filipe Coelho a dezvăluit cum a pregătit partida din Andorra: „De-asta voiam să începem bine”

22:13
„Nimeni nu te-ar fi iertat” Sorin Cârțu a subliniat importanța victoriei din Andorra: „Îți dai seama câte polemici ar fi fost”. Ce jucători a remarcat

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
22.10

Citește mai mult

Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon! Pe ce loc sunt după etapa #2 din Conference League
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10