Ziua marii reveniri: Unde poate fi urmărit la tv meciul de debut al lui Roger Federer la Geneva

Nu a mai jucat de la Doha, iar săptămânile de așteptare au luat sfârșit pentru fanii lui Roger Federer. Marele campion elvețian va putea fi văzut la turneul de la Geneva. Revenirea va avea loc marți, împotriva ibericului Pablo Andujar (75 ATP).

Roger FedererFoto: Samer Al-Rejjal / AFP / Profimedia

A pierdut contra lui Nikoloz Basilashvili la Doha, iar apoi a decis să revină pe terenurile de antrenament pentru a pregăti cum se cuvine restul sezonului.

Marele moment a venit: Roger Federer va reveni pe teren, de această dată pe zgură. Pe centralul turneului de la Geneva campionul elvețian îl va întâlni pe Pablo Andujar.

Va fi primul meci în care Roger și Pablo vor fi adversari în circuitul ATP.

De știut:

  • Duelul dintre Federer și Andujar va începe undeva după ora 16:00 (ora României). Este al treilea meci al zilei de pe arena centrală.
  • Turneul de la Geneva va putea fi urmărit în România pe Look Sport +.
  • Următoarea competiție unde Federer va participa va fi Roland Garros (30 mai - 13 iunie).
  • Pe 8 august, Roger Federer va împlini 40 de ani.

"Gonet Geneva Open" se dispută pe zgură, în perioada 16-22 mai, face parte din categoria "250" și are premii totale în valoare de €481.270. Are loc la Parc des Eaux-Vives, cel mai vechi și mai mare centru de tenis din Elveția. Ultimul campion este Alexander Zverev (2019). Primii patru favoriți sunt, în ordine, Roger Federer, Denis Shapovalov, Casper Ruud și Grigor Dimitrov.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:48
Italia e la picioarele lui Chivu Antrenorul român, lăudat după victoria lui Inter: „Echipă «nebună»!”

10:24
„Putem concura cu orice echipă” Ricardo Sousa, după ce Petrolul a încurcat FCSB: „Asta le-am cerut jucătorilor”

10:30
Orgolii, politică, servicii secrete Legendă și Adevăr, episodul 1: De ce a pierdut România finala Cupei Davis din '72?

10:57
Scandal la Tottenham De Zerbi l-a scos din calcule pe Richarlison: „Nu pot să mă rog de el în fiecare zi” » Brazilianul a reacționat: „De ce?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Top stiri
VIP doar cu numele   VIDEO:  Fotoliile de la Arena Națională,  rupte, găurite și „reparate” cu scotch!  Imagini dezolante surprinse de GOLAZO.ro
Superliga
14.09

Citește mai mult

„Driblează și pierde mingea”  Jucătorul care  l-a scos din sărite  pe Gigi Becali + Transferul care l-a impresionat: „Exact ce voiam”

„Modelul portughez”  Andrei Nicolescu  propune sancțiuni  pentru echipele care au terenuri impracticabile

FOTO | Vestigiu al transportului public din București, descoperit azi pe linia 468. Un compostor se ține cu ghearele de bara autobuzului, ca-n vremurile când perfora bilete STB
B365