A calificat echipa la Euro 2024, iar imediat și-a dat demisia

A calificat echipa la Euro 2024, iar imediat și-a dat demisia

​Cehia a obținut calificarea la Euro 2024 la ultimul meci din preliminarii (victorie, scor 3-0, contra Moldovei), iar după încheierea partidei selecționerul Jaroslav Silhavy și-a anunțat demisia.

Jaroslav Silhavy Foto: Michal Cizek / AFP / Profimedia

>> Un singur loc rămas din preliminarii - Echipele calificate până acum la Euro 2024

Jaroslav Silhavy și-a dat demisia din funcția de selecționer după ce a calificat Cehia la Euro 2024

Jaroslav Silhavy a surprins multă lume atunci când la conferința de presă de după partida cu Moldova a anunțat că-și dă demisia din funcția de selecționer al Cehiei.

„Chiar dacă acum suntem fericiţi, am decis încă dinaintea meciului că nu voi continua”, a spus, sec, selecționerul.

Jaroslav Silhavy a oferit și explicația pentru gestul său: a fost supus unei presiuni fantastice.

„Presiunea a fost enormă, uneori nu m-am putut înțelege nici măcar pe mine. Asta a contribuit foarte mult la decizia mea”, a completat Silhavy.

Fostul internațional ocupa postul de selecționer al Cehiei din 2018.

Cu Silhavy pe banca tehnică, Cehia a bifat prezența în sferturile Euro 2020 (competiție care s-a desfășurat în 2021 din cauza pandemiei de Covid-19). În optimi, Cehia a trecut de Olanda (2-0), dar mai apoi a fost învinsă, scor 2-1, de Danemarca.

Conform înțelegerii pe care o avea cu Federația de Fotbal din Cehia, Silhavy ar fi primit o prelungire a contractului său după calificarea la Euro 2024.

Cu Jaroslav Silhavy pe banca tehnică, Cehia a bifat 26 de victorii, 10 remize și a pierdut zece partide.

În vârstă de 62 de ani, Jaroslav Silhavy a pregătit, printre altele, în carieră Viktoria Plzen (2008), Slovan Liberec (2011-2014), Slavia Praga (2016-2017), dar și naționala Cehiei (2018-2023).

Croația și Țara Galilor se luptă pentru ultimul loc din preliminarii care duce la Euro 2024

După ce Italia (remiză albă cu Ucraina), Cehia (victorie cu 3-0 contra Moldovei) și Slovenia (2-1 cu Kazahstan) și-au asigurat biletele pentru turneul final din vara anului viitor din Germania, a mai rămas un singur loc disponibil din faza grupelor.

Lupta se va da între Croația și Țara Galilor. Croații au un avantaj de două puncte înainte de ultima etapă de marți, 21 noiembrie.

Astfel, Croația va evolua pe teren propriu contra Armeniei, în timp ce Țara Galilor va întâlni acasă o echipă deja calificată, Turcia.

De știut:

• Ultimele trei locuri disponibile pentru Euro 2024 vor veni din Liga Națiunilor, după barajele din luna martie a anului viitor.

Euro 2024, echipele calificate la cea de-a 17-a ediție a competiției

Germania (țară gazdă)

Spania (câștigătoarea Grupei A)

Scoția (locul doi în Grupa A)

Franța (câștigătoarea Grupei B)

Olanda (locul doi în Grupa B)

Anglia (câștigătoarea Grupei C)

Italia (locul doi în Grupa C)

Turcia (Grupa D, rămâne de stabilit locul)

Albania (câștigătoarea Grupei E)

Cehia (locul doi în Grupa E)

Belgia (câștigătoarea Grupei F)

Austria (locul doi în Grupa F)

Ungaria (câștigătoarea grupei G)

Serbia (locul doi în Grupa G)

Danemarca (câștigătoarea Grupei H)

Slovenia (locul doi în Grupa H)

România (Grupa I, rămâne de stabilit locul)

Elveția (Grupa I, rămâne de stabilit locul)

Portugalia (câștigătoarea Grupei J)

Slovacia (locul doi în Grupa J)

De știut:

• Tragere la sorți a grupelor pentru Euro 2024 va avea loc în data de 2 decembrie, de la ora 19:00 (ora României) la „Elbphilharmonie” din Hamburg.
• La tragerea la sorți se ține cont în primul rând de câștigătoarele de grupe, iar mai apoi de ocupantele locurilor 2.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:53
Probleme pentru Radu Petrescu FOTO: Arbitrul român, în centrul unui scandal la Steaua Roșie - Copenhaga. Decizia care a încins spiritele
Probleme pentru Radu Petrescu FOTO: Arbitrul român, în centrul unui scandal la Steaua Roșie - Copenhaga. Decizia care a încins spiritele
23:21
„Nu puteam să trec cu vederea” Patronul de la FCSB, dezvăluiri despre despărțirea de Florin Tănase: „Cum să faci așa ceva?”
„Nu puteam să trec cu vederea” Patronul de la FCSB, dezvăluiri despre despărțirea de Florin Tănase:  „Cum să faci așa ceva?”
22:24
„Asta a fost ideea de la început” Filipe Coelho a dezvăluit cum a pregătit partida din Andorra: „De-asta voiam să începem bine”
„Asta a fost ideea de la început” Filipe Coelho a dezvăluit cum a pregătit partida din Andorra: „De-asta voiam să începem bine”
22:13
„Nimeni nu te-ar fi iertat” Sorin Cârțu a subliniat importanța victoriei din Andorra: „Îți dai seama câte polemici ar fi fost”. Ce jucători a remarcat
„Nimeni nu te-ar fi iertat” Sorin Cârțu a subliniat importanța victoriei din Andorra: „Îți dai seama câte polemici ar fi fost”. Ce jucători a remarcat
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
22.10
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Citește mai mult
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon! Pe ce loc sunt după etapa #2 din Conference League
Conference League

„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10