Adrian Mutu, după victoria în fața Ungariei: "Probabil arbitrul nu a fost în cea mai bună zi, dar şi aşa am câştigat"

Adrian Mutu, după victoria în fața Ungariei: "Probabil arbitrul nu a fost în cea mai bună zi, dar şi aşa am câştigat"

Selecţionerul naţionalei under 21 a României, Adrian Mutu, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Ungaria, scor 2-1, că unitatea de care dau dovadă jucătorii săi a făcut ca ei să întoarcă scorul în faţa maghiarilor şi că s-a văzut calitatea superioară a tricolorilor, informează News.ro.

Adrian MutuFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

“Lucrul ăsta defineşte această generaţie, forţa asta interioară şi resursele pe care şi le găsesc în momente dificile. Cred că numai unitatea de care dau dovadă, forţa grupului face ca ei să întoarcă rezultatul în seara asta chiar cu victorie, ceea ce mă bucur foarte mult. Cred că am făcut fericiţi mulţi suporteri, ne continuăm drumul nostru şi ne urmăm visul. Vedem la următorul meci ce se întâmplă”, a spus Mutu în conferinţa de presă de după meci.

Întrebat dacă îi vine să creadă că la acest nivel se fac greşeli mari de arbitraj, el a răspuns: “Nu, dar nu avem ce să facem. Probabil arbitrul nu a fost în cea mai bună zi a lui, dar şi aşa am reuşit să câştigăm meciul. E o victorie frumoasă, chiar dacă am întâlnit o echipă agresivă, arţăgoasă, băieţii au luptat pentru fiecare centimetru de teren. S-a văzut că băieţii au crezut până la sfârşit. Calitatea noastră superioară s-a văzut în acest meci. Am spus de la început, nu suntem aici în vacanţă, am venit să le facem viaţă grea tuturor. Responsabilitatea este mare”.

Mutu a mai declarat că golul Ungariei a venit după faza faultului lui Kiss la Haruţ petrecută sub ochii săi: “Chiar sub ochii mei. Am simţit momentul ăla, că o să primim gol. Le-am spus la pauză jucătorilor că gata cu cadourile. Probabil oboseala şi-a spus cuvântul în anumite faze, am avut greşeli de pase uşoare prin care le-am dat puţină încredere adversarilor. Cred că semnalul meu a fost: ”.

Reprezentativa României a reușit să obțină prima victorie la Campionatul European Under 21, după un meci în care arbitrul belgian Lawrence Visser a luat mai multe decizii controversate - un penalti neacordat tricolorilor, un fault în urma caruia maghiarii au deschis scorul (în momentul în care se aflau în inferioritate numerică) și numeroase intrări dure care au rămas nepenalizate. În ciuda arbitrajului ostil, selecționata pregătită de Adrian Mutu a reușit să întoarcă rezultatul prin golurile marcate de Mățan și Pașcanu (2-1 vs Ungaria) și se va duela cu Germania pentru calificarea în sferturile competiției.

Clasament Grupa A:

1. Germania (4-1 golaveraj) 4 puncte / 2 meciuri

2. România (3-2) 4 / 2

3. Olanda (2-2) 2 / 2

4. Ungaria (1-5) 0 / 2.

Au avut loc sâmbătă:

Ungaria vs România 1-2

Au marcat: Csonka ’56 / Măţan ’70, Paşcanu ‘87

Germania vs Olanda 1-1

Au marcat: Nmecha '84 / Kluivert '48

Programul României:

24 martie 2021, România vs Olanda 1-1

27 martie 2021, România vs Ungaria 2-1

30 martie 2021, ora 19:00: România vs Germania

Sistemul de desfășurare de la Euro 2021

Euro 2021 U21 se va desfășura într-un format diferit de până acum. Din cele patru grupe a câte patru formații, primele două clasate vor merge mai departe în sferturile de finală.

Noutatea vine din faptul că faza grupelor și fazele finale sunt separate. Grupele se joacă în perioada 24-31 martie, iar fazele eliminatorii vor fi între 31 mai și 6 iunie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:45
„Pe el îl va vinde pe bani mulți” Trei jurnaliști polonezi i-au descris pentru GOLAZO.ro pe Hindrich, Cojocaru și Racovițan
„Pe el îl va vinde pe bani mulți” Trei jurnaliști polonezi i-au descris pentru GOLAZO.ro pe Hindrich, Cojocaru și Racovițan
23:00
„Am vorbit de pomană” VIDEO. Gică Hagi a râs la conferință de propria eroare: „Nu mai zic că vreau să câștigăm grupa”. Cu ce a rămas
„Am vorbit de pomană” VIDEO. Gică Hagi a râs la conferință de propria eroare: „Nu mai zic că vreau să câștigăm grupa”. Cu ce a rămas
08:00
Cum stăm cu piața neagră? Noul președinte al ONJN vorbește despre prioritățile mandatului său. „Am identificat soluții, dar lupta e grea”
Cum stăm cu piața neagră? Noul președinte al ONJN vorbește despre prioritățile mandatului său. „Am identificat soluții, dar lupta e grea”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Top stiri
Copiii Spaniei vs copiii României!  În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci,  noi ne-am prăbușit,  tot cu cei de la acel turneu
Nationala
01.10
Copiii Spaniei vs copiii României! În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci, noi ne-am prăbușit, tot cu cei de la acel turneu
Citește mai mult
Copiii Spaniei vs copiii României! În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci, noi ne-am prăbușit, tot cu cei de la acel turneu
Superliga, etapa #12  LPF a publicat programul rundei:  când se joacă  Dinamo - Botoșani, Rapid - Corvinul sau Voluntari - FCSB
Superliga

„O trădare evidentă”  Doi jurnaliști apropiați de  Cristiano Ronaldo explică scandalul  + Cine va prelua #7 la națională
Campionate

FOTO | PMB anunță că reface parcul din jurul Arenei Naționale. “Pregătim stadionul pentru UEFA Europa League, trebuie să arate perfect”
B365