Alpinistul român Horia Colibăşanu şi doi camarazi, surprinşi de o avalanşă pe Dhaulagiri, în Himalaya

Alpinistul român Horia Colibăşanu şi doi camarazi, surprinşi de o avalanşă pe Dhaulagiri, în Himalaya

Alpinistul român Horia Colibăşanu şi camarazii săi, Marius Gane - sportiv român de performanţă şi alpinist de mare altitudine şi Peter Hámor - alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, au fost surprinşi de o avalanşă pe Dhaulagiri, în Himalaya, ei fiind nevoiţi să taie cortul în care se aflau pentru a se salva. Cei trei alpinişti se vor întoarce în tabăra de bază, unde vor decide dacă vor mai continua ascensiunea spre vârf.

Horia ColibasanuFoto: Facebook / Horia Colibasanu

"Avem veşti din expediţie şi din păcate nu sunt cele pe care le aşteptam cu toţi. Noaptea trecută, la 6.800 de metri altitudine pe Dhaulagiri, o avalanşă a venit peste cortul în care se aflau cei trei alpinişti şi i-a îngropat în zăpadă. Au fost nevoiţi să taie cortul cu briceagul pentru a ieşi.

Peter şi Horia au ieşit primii. Marius a mai întârziat pentru că nu şi-a găsit imediat bocancii în cortul surpat sub zăpadă. Din fericire, au reuşit să îşi găsească adăpost într-o grotă pentru restul nopţii şi să ajungă în siguranţă în Tabăra 1.

Horia a transmis de acolo că toţi trei sunt teferi, dar trebuie să coboare în Tabăra de Bază. În funcţie de vreme şi de celelalte condiţii vor hotărî în zilele următoare dacă reiau ascensiunea”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a alpinistului Horia Colibăşanu.

Alpinistul Horia Colibăşanu a anunţat, în 18 martie, că începe călătoria spre Nepal, Himalaya, unde plănuieşte să continue proiectul ambiţios început în 2019, şi anume deschiderea unei rute noi spre vârful Dhaulagiri, de 8.167 metri.

Colibăşanu este primul sportiv de performanţă din România care s-a vaccinat împotriva COVID-19, acest lucru fiind posibil şi datorită ocupaţiei sale principale, aceea de medic stomatolog.

Din echipa expediţiei pe Dhaulagiri fac parte trei alpinişti cu experienţă: Horia Colibăşanu, care are în palmares opt vârfuri de peste 8.000 de metri, Marius Gane - sportiv român de performanţă şi alpinist de mare altitudine, Peter Hámor - alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya.

Cei trei sportivi urmau să aibă o ascensiune fără oxigen şi fără ajutorul şerpaşilor.

Horia Colibăşanu este sportiv de performanţă, alpinist de mare altitudine, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a acordat lui Horia Colibăşanu în iunie 2017 cea mai importantă distincţie pe care o poate acorda preşedintele: Ordinului Naţional “Steaua României”, în grad de Cavaler.

Munţii pe care a urcat până acum Colibăşanu sunt: K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m), Everest (8.848 m).

Horia Colibăşanu a participat la 22 de expediţii internaţionale de-a lungul carierei sale, făcând echipă cu parteneri din diferite ţări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania şi Polonia.

Cariera sa sportivă, dar şi cea medicală, sunt surprinse în documentarul "Superhombre", lansat în 2020 şi premiat în cadrul mai multor festivaluri de film, transmite News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:27
„L-au lucrat la marea meserie!” Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
„L-au lucrat la marea meserie!”  Patronul FCSB l-a sunat direct pe dinamovistul Nicolescu să verifice: „Așa l-au păcălit pe MM”
22:36
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
„Va putea pleca” Președintele lui Dinamo, despre transferurile din iarnă: „E pentru prima dată”
23:30
Accident pe circuit Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
Accident pe circuit  Portarul din Serie A s-a izbit cu Ferrari-ul de parapet la 113 km/h » Se află în afara oricărui pericol
22:26
„L-au persiflat!” A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
„L-au persiflat!”  A fost adus la FCSB pentru a face transferuri, dar l-au ignorat total: „Să nu mai calce impostorul ăsta pe-aici!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

FOTO | "Casa cu Iederă" din Cotroceni, superb poem de toamnă. Una dintre cele mai frumoase și mai fotografiate clădiri din București e pe strada Doctor Staicovici
B365
10.11