Andreea Mitu (216 WTA) a ratat prezența în turul al doilea la Transylvania Open, după ce a pierdut categoric în fața letonei Anastasija Sevastova, scor 6-2, 6-3.
>> Simona Halep a plecat spre Lausanne - De cine va fi reprezentată la audierile decisive de la TAS
Andreea Mitu, eliminată de Anastasija Sevastova la Transylvania Open
Revenită după o pauză datorată sarcinii, Sevastova a început în forță primul set, a condus cu 4-0 și nu i-a cedat Andreei Mitu decât două gameuri.
Ajunsă pe locul 656 mondial, letona nu a scăzut ritmul nici în actul secund, reușind calificarea în turul următor după o oră și 27 de minute.
În optimi, Anastasija Sevastova va întâlni cea de-a șasea favorită a competiției, Elina Avanesyan (61 WTA).
Pentru accederea pe tabloul principal, Andreea Mitu va primi un cec în valoare de 2.804 dolari și 1 punct în clasamentul WTA.
Anastasija Sevastova gets a first WTA-level win in 2 years! #TO2024 \uD83E\uDDDB\uD83C\uDFFB♀️\uD83C\uDFBE pic.twitter.com/R3NRfR4rc7
— Transylvania Open (@TransylvaniaOpn) February 6, 2024
Good to have you back, Anastasija \uD83E\uDD17
— wta (@WTA) February 6, 2024
After giving birth in December 2022, former World No.11 Sevastova returns to the main Tour with a win over Mitu in Cluj!#TO2024 pic.twitter.com/PJBe4Ejuvn
Transylvania Open are loc în perioada 5-11 februarie, la Cluj-Napoca. Turneul se joacă pe hard indoor, face parte din categoria WTA 250 și are premii totale în valoare de $267.082.
Competiția a mai avut alte trei ediții: 2021 (s-a impus Anett Kontaveit, scor 6-2, 6-3, după o finală cu Simona Halep), 2022 (a câștigat Anna Blinkova, scor 6-2, 3-6, 6-2, cu Jasmine Paoloni) și 2023 (Tamara Korpatsch a ridicat trofeul după 6-3, 6-4 cu Gabriela Ruse).
>> WTA Abu Dhabi: Surpriza zilei - A noua favorită, eliminată de o jucătoare venită din calificări
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro