Antrenor de fotbal, dat afară după ce a avut o aventură cu una dintre jucătoare

​Willie Kirk, antrenorul echipei feminine a celor de la Leicester, a fost demis pentru că a încălcat codul de conduită. Conform presei britanice, tehnicianul a avut o aventură cu una dintre jucătoare.

Minge de fotbalFoto: Rich Graessle/Icon Sportswire / AP / Profimedia

Willie Kirk, antrenorul lui Leicester, a fost demis după ce a avut o aventură cu una dintre jucătoare

Ocupantă a locului nouă în Superliga feminină de fotbal din Anglia (prima divizie), Leicester a anunțat demiterea lui Willie Kirk.

„În urma unui proces disciplinar intern şi ţinând cont de obligaţiile clubului în materie de confidenţialitate, s-a stabilit că Willie a încălcat codul de conduită al echipei într-o măsură care face ca poziţia sa să fie nesustenabilă”, au precizat oficialii celor de la Leicester.

Jennifer Foster, asistenta lui Willie, va fi antrenor interimar până când clubul englez va găsi un înlocuitor.

Willie Kirk se afla la Leicester din 2022: întâi în calitate de director de fotbal, iar mai apoi ca antrenor.

Anterior, Kirk mai lucrase în secțiile feminine de fotbal ale grupărilor Everton și Manchester United.

Cazul a provocat o serie de reacţii în cadrul fotbalului feminin.

„Cred că relaţia antrenor-jucătoare este foarte nepotrivită”, a comentat antrenoarea echipei naţionale a Angliei, Sarina Wiegman.

„Nu ar trebui să acceptăm aşa ceva şi nu este sănătos. Este un mediu profesional, este vorba de performanţă şi ar trebui să fie întotdeauna în siguranţă. Lucrurile se pot întâmpla, dar este nepotrivit şi ar trebui să fim cu toţii conştienţi de acest lucru", a mai spus ea, citată de News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:10
„Nu m-aș fi așteptat să facă asta” Andrei Nicolescu, impresionat de gestul lui Nuno Campos: „Mi-a oferit o lecție”

09:29
„Am pus stop” Ioan Varga, decizie în privința viitorului lui Marius Șumudică: „Nu se va mai întâmpla asta”

07:00
„M-a abuzat sexual de multe ori” Campion suspendat după un scandal care a șocat lumea sportului. Amintiri extreme, acuzații grave: „M-a târât în cameră”

23:35
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10

Citește mai mult

„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

De la o veche mahala periferică la cel mai vechi șantier din București. Ghencea, cu tot cu prelungirea sa -  o istorie de peste 200 de ani
B365
17.10