Antrenorul lui Gaz Metan pune lacăt stadionului - Echipa din Mediaș se desființează

Antrenorul lui Gaz Metan pune lacăt stadionului - Echipa din Mediaș se desființează

Flavius Boroncoi, antrenorul formației Gaz Metan, a venit cu un lacăt la interviul de după ultimul meci, cel cu Chindia Târgovişte, pierdut cu scorul de 0-3, el spunând că îl va pune la poartă şi apoi le va da cifrul celor de la Mediaş dacă se va mai face echipă în oraş.

Gaz Metan MediasFoto: Facebook - Gaz Metan Medias

„Am un moment foarte greu când ştiu că se închide, că nu mai există Gaz Metan. A fost o perioadă foarte grea. Este lacătul pe care o să-l pun pe poartă, este cu cifru şi dacă vreodată o să se mai facă echipă o să le dau cifrul. Dar nu cred.

Mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi mai ales în momentele grele. Nu mă gândesc la mine, ci mai degrabă la copii, pentru că fiind în insolvenţă nu ştiu dacă o să-i lase să plece. M-aş bucura pentru ei să meargă liniştiţi, să aibă un viitor bun” - Flavius Boroncoi, la posturile care transmit Liga 1, citat de News.ro.

Gaz Metan Mediaş, aflată la minus 38 de puncte în clasamentul Ligii 1, şi-a încheiat cu înfrângere parcursul în primul eşalon, fiind învinsă vineri în deplasare de Chindia Târgovişte, scor 3-0, în ultima etapă a play-out-ului.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:04
De ce s-au ascuns polonezii Au făcut-o doar acum, înainte de România. GOLAZO.ro a aflat secretul pregătirii lui Lewandowski în mijlocul pădurii
De ce s-au ascuns polonezii Au făcut-o doar acum, înainte de România. GOLAZO.ro a aflat secretul pregătirii lui Lewandowski în mijlocul pădurii
15:25
Copiii Spaniei vs copiii României! În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci, noi ne-am prăbușit, tot cu cei de la acel turneu
Copiii Spaniei vs copiii României! În 2019 am fost aproape de ei. Azi, Spania domină lumea cu jucătorii de atunci, noi ne-am prăbușit, tot cu cei de la acel turneu
16:11
Superliga, etapa #12 LPF a publicat programul rundei: când se joacă Dinamo - Botoșani, Rapid - Corvinul sau Voluntari - FCSB
Superliga, etapa #12 LPF a publicat programul rundei: când se joacă Dinamo - Botoșani, Rapid - Corvinul sau Voluntari - FCSB
16:02
„Cel mai important jucător” Daniel Pancu, fascinat de fotbalistul rivalei Dinamo: „Îți taie și două linii deodată”
„Cel mai important jucător” Daniel Pancu, fascinat de fotbalistul rivalei Dinamo: „Îți taie și două linii deodată”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Top stiri
FOTO | PMB anunță că reface parcul din jurul Arenei Naționale. “Pregătim stadionul pentru UEFA Europa League, trebuie să arate perfect”
B365
07:01
FOTO | PMB anunță că reface parcul din jurul Arenei Naționale. “Pregătim stadionul pentru UEFA Europa League, trebuie să arate perfect”
Citește mai mult
FOTO | PMB anunță că reface parcul din jurul Arenei Naționale. “Pregătim stadionul pentru UEFA Europa League, trebuie să arate perfect”