Ashleigh Barty și Rafael Nadal, numiți Campionii Mondiali ITF ai anului 2019

ITF (Federația Internațională de Tenis) și-a desemnat Campionii Mondiali pentru anul 2019, aceștia fiind Ashleigh Barty și Rafael Nadal.

Nadal si Barty, liderii mondialiFoto: itftennis.com

Ash este prima jucătoare de tenis din Australia numită Campioană Mondială ITF. Barty a avut un an incredibil, cele mai importante titluri ale acesteia fiind Roland Garros, Turneul Campioanelor și Miami.

"Mă simt onorată să fiu numită Campioana Mondială ITF a acestui an. 2019 a fost un an incredibil. Am câștigat Roland Garros și am ajuns în finala Fed Cup. Sunt mândră de mine și de echipa mea pentru ce am realizat și abia aștept să înceapă sezonul din 2020" - Ashleigh Barty, citată de WTA Tennis.

În ceea ce-l privește pe Rafa, acesta a primit pentru a patra oară titlul de Campion Mondial ITF.

"Sunt foarte fericit că am fost numit Campion Mondial ITF. Să închei sezonul pe locul 1 în clasamentul ATP pentru a cincea oară și să câștig alte două turnee de Grand Slam în acest an este ceva ce nu credeam că este posibil în urmă cu câțiva ani. Și ca un final perfect, a fost ceva special să câștig Cupa Davis. Îi mulțumesc echipei mele că a fost lângă mine în tot acest timp", a completat Nadal.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Varga și-a cerut scuze  Patronul de la CFR Cluj,   mesaj pentru Daniel Pancu  după calificarea în Europa: „Să facă o listă cu tot ce îi trebuie”
Superliga
14:36

Citește mai mult

Contract de top pregătit în Bănie  Poate deveni   unul dintre cei mai bine plătiți  jucători de la U Craiova
Superliga
13:04

Viitorul lui Kopic  Nicolescu   nu exclude o plecare  a antrenorului » Ce șanse are Dinamo în finala barajului pentru Conference League
Superliga
12:11

„Cerințele mele sunt mari, mari de tot!”    Pancu  nu îl înțelege pe Varga: „Azi te înjură, mâine te pupă”. În ce condiții continuă la CFR
Superliga
11:58

Știri ultima oră
14:36
Varga și-a cerut scuze Patronul de la CFR Cluj, mesaj pentru Daniel Pancu după calificarea în Europa: „Să facă o listă cu tot ce îi trebuie”
Varga și-a cerut scuze Patronul de la CFR Cluj,  mesaj pentru Daniel Pancu după calificarea în Europa: „Să facă o listă cu tot ce îi trebuie”
14:11
Chivu, mesaj emoționant Antrenorul lui Inter n-a uitat de clubul care l-a format: „Mi-a insuflat valori care m-au ajutat să răzbat prin viață”
Chivu, mesaj emoționant Antrenorul lui Inter n-a uitat de clubul care l-a format: „Mi-a insuflat valori care m-au ajutat să răzbat prin viață”
13:04
Contract de top pregătit în Bănie Poate deveni unul dintre cei mai bine plătiți jucători de la U Craiova
Contract de top pregătit în Bănie Poate deveni unul dintre cei mai bine plătiți jucători de la U Craiova
13:39
N-a știut ce l-a lovit!😂 VIDEO. Fază nemaivăzută în Moldova! Cerea ajutor în momentul în care a trimis mingea în propria poartă

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

V-a plăcut finala Cupei?

Cristian Geambașu: V-a plăcut finala Cupei?

Cristian Geambașu: <span>V-a</span> plăcut finala Cupei?
Chivu: ce n-a mai văzut Italia!

Theodor Jumătate: Chivu: ce n-a mai văzut Italia!

Theodor Jumătate: Chivu: ce <span>n-a</span> mai văzut Italia!
Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?

Dan Udrea: Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?

7 mai 1986 - Hai, Steaua!

Cătălin Tolontan: 7 mai 1986 - Hai, Steaua!

Cătălin Tolontan: 7 mai 1986 <span>-</span> Hai, Steaua!
Sus pe masă,  fără bani

Cristian Geambașu: Sus pe masă, fără bani

Arbitrajul e noul scop al fotbalului

Radu Naum: Arbitrajul e noul scop al fotbalului

Sigla

Cristian Geambașu: Sigla

Cristian Geambașu: Sigla
Exercițiu de ipocrizie

Cristian Geambașu: Exercițiu de ipocrizie

Când colonelul  bagă capul în poza din care lipsește chiar generalul!

Dan Udrea: Când colonelul bagă capul în poza din care lipsește chiar generalul!

România și București, 8 zile de invidie pe Ungaria și Budapesta!

Dan Udrea: România și București, 8 zile de invidie pe Ungaria și Budapesta!

Din ce lume venea Steaua?

Cristian Geambașu: Din ce lume venea Steaua?

Să plângă cât vor!

Cristian Geambașu: Să plângă cât vor!

Cristian Geambașu: Să plângă cât vor!
Cine e hoțul, cine e prostul?

Dan Udrea: Cine e hoțul, cine e prostul?

Frumoasa lecție a campionului Chivu

Theodor Jumătate: Frumoasa lecție a campionului Chivu

Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Radu Naum: Ce sens are să ne întrebăm despre CSM?

Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Dan Udrea: Populismul lui Ciucu în cazul CSM București

Mondialul din cabină și astronauții

Cristian Geambașu: Mondialul din cabină și astronauții

Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Theodor Jumătate: Nu ne mai chinuiți cu cel mai slab arbitru!

Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

Cristian Geambașu: Bărbosu nu e suspendată! Nu încă?

Top stiri
Dacia, vedetă în cursa de 24 de ore    FOTO.  Un Logan e atracția-surpriză de pe   Nurburgring!  Mașina românească împarte circuitul cu Max Verstappen
Auto
10:09

Xabi Alonso, oficial la Chelsea  După experiența ratată de la   Real Madrid,  spaniolul a semnat pe patru ani cu londonezii
Campionate
11:29

„Piei, Satană!”    FOTO+VIDEO.  Răspunsul lui Daniel Pancu după   insultele rasiale  ale fanilor lui Dinamo » Gestul făcut chiar în fața lor
Superliga
09:41

ALERTĂ METEO | Avertizare de vreme severă în București, cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii, activat deja
B365
16.05