ATP Cincinnati: Denis Shapovalov, al șaselea favorit al competiției, eliminat încă din al doilea tur (Rezultatele zilei)

ATP Cincinnati: Denis Shapovalov, al șaselea favorit al competiției, eliminat încă din al doilea tur (Rezultatele zilei)

Tenismenul canadian Denis Shapovalov (10 ATP, al șaselea favorit) a fost învins în turul al doilea la turneul ATP 1000 de la Cincinnati de Benoit Paire (50 ATP).

HotNews.roFoto: Hotnews

Paire, care în primul tur a trecut de sârbul Miomir Kecmanovic, va juca în optimi contra câştigătorului dintre italianul Jannik Sinner şi americanul John Isner, care a câştigat în faţa britanicului Cameron Norrie cu 4-6, 7-6 (7/5), 6-4. Isner a reuşit 26 de aşi în acest meci, atingând 13.000 în carieră.

Italianul Matteo Berrettini, al cincilea favorit, s-a calificat şi el în optimi, după 6-7 (5/7), 6-3, 7-5 cu spaniolul Albert Ramos.

Berrettini a jucat astfel primul său meci după finala pierdută la Wimbledon în faţa lui Novak Djokovic, în iulie. Italianul, care a reuşit 25 de aşi contra lui Ramos, a obţinut victoria după două ore şi 20 de minute, ajungând la un bilanţ de 33 de victorii şi 7 înfrângeri în acest sezon. Următorul său adversar va fi învingătorul dintre canadianul Felix Auger-Aliassime şi rusul Karen Hacianov.

Bulgarul Grigor Dimitrov, campion la Cincinnati în 2017, a dispus în primul tur de spaniolul Roberto Bautista Agut, cap de serie numărul 13, cu 6-3, 6-4.

Croatul Marin Cilic, victorios la Cincinnati în 2016, a început şi el cu o victorie, 7-5, 6-3 cu rusul Aslan Karaţev, potrivit Agerpres.

Rezultatele înregistrate marţi la Cincinnati:

Turul I

Aleksandr Bublik (Kazahstan) - Marcos Giron (SUA) 3-6, 6-3, 7-6 (7/5)

Grigor Dimitrov (Bulgaria) - Roberto Bautista Agut (Spania/N.13) 6-3, 6-4

Hubert Hurkacz (Polonia/N.9) - Alejandro Davidovich Fokina (Spania) 6-1, 6-7 (3/7), 6-1

Marin Cilic (Croaţia) - Aslan Karaţev (Rusia) 7-5, 6-3

Gael Monfils (Franţa) - Dusan Lajovic (Serbia) 7-6 (7/0), 6-2

John Isner (SUA) - Cameron Norrie (Marea Britanie) 4-6, 7-6 (7/5), 6-4

Reilly Opelka (SUA) - Corentin Moutet (Franţa) 7-6 (7/3), 4-6, 6-4

Frances Tiafoe (SUA) - Ugo Humbert (Franţa) 7-5, 7-6 (11/9)

Tommy Paul (SUA) - Christian Garin (Chile/N.16) 4-6, 6-3, 6-4

Lorenzo Sonego (Italia) - Carlos Alcaraz (Spania) 6-3, 7-6 (8/6)

Sebastian Korda (SUA) - Laslo Djere (Serbia) 6-4, 6-4

Turul II

Benoit Paire (Franţa) - Denis Shapovalov (Canada/N.6) 6-3, 4-6, 7-5

Matteo Berrettini (Italia/N.5) - Albert Ramos (Spania) 6-7 (5/7), 6-3, 7-5

Turneul de la Cincinnati are loc între 15-22 august și este dotat cu premii în valoare de 4.845.025 de dolari. Novak Djokovic este câștigătorul ultimei ediții de la Cincinnati.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:31
„Nu ai cum să joci în halul acesta” Reghecampf, mesaj dur pentru jucătorii FCSB, după eșecul cu Corvinul
„Nu ai cum să joci în halul acesta”  Reghecampf, mesaj dur pentru jucătorii FCSB , după eșecul cu Corvinul
23:34
„Nu avem altă variantă” Drăguș avertizează după un nou eșec suferit de FCSB: „E o chestie mentală” + Ce a spus Politic
„Nu avem altă variantă” Drăguș avertizează după un nou eșec suferit de FCSB: „E o chestie mentală” + Ce a spus Politic
23:15
„Așa se obțin victoriile!” Ce adversar a remarcat Florin Maxim după victoria Corvinului cu FCSB
„Așa se obțin victoriile!”  Ce adversar a remarcat Florin Maxim după victoria Corvinului cu FCSB
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Weekend cu lucrări pe Loturile 4 și 6 din Capitală. Ce se întâmplă pe Mihalache, Bucureștii Noi și Lacul Tei
B365