Australian Open: Simona, înainte de a treia finală de Slam a carierei, despre cum a ajuns la autocontrolul de acum și despre însemnătatea momentului: "Trebuie să accepți că ai de schimbat unele lucruri la tine"

Când a jucat-o pe prima, Simona era, în cuvintele ei ulterioare, cu “capul în nori” înaintea finalei. Îmi aduc aminte cât de emoționată era în preziua confruntării cu Sharapova, de la Paris 2014, un pic copleșită de atenția primită, de valurile de mesaje și solicitări venite din țară, de magnitudinea provocării pe care o avea în față. La a doua, deși nu-s multe luni de atunci, aproape că mi-e dificil să-mi aduc aminte rapid care era starea ei de spirit înainte de meciul cu Ostapenko, atât de greu de definit era, totuși, momentul. Mai degrabă se simțea presată, obligată. Nu o spunea deschis, dar era încordată. Se vorbea de o ocazie cum nu se va mai găsi alta, de faptul că era mare favorită la capătul unui turneu pe care-l dusese bine, deși cu o gleznă accidentată. Se vorbea despre ce urma să fie o revanșă față de 2014, față de ploaia din 2016, față de te miri ce alte proiecții decide fiecare că-s importante. Pe acea finală se aplicase teribilul și păcătosul clișeu “trebuie să câștigi“. La finalul ei, tot Simona a descris elocvent: “Poate că nu eram pregătită”. Iar noi am învățat un pic de umilință, câteva grame, cât să apreciem mai mult drumul și mai puțin destinația.

Simona Halep, la Australian OpenFoto: ausopen.com

Simona de dinaintea finalei de la Melbourne 2018, însă, îmi va rămâne în memorie drept cea mai bună variantă a ei pe care am văzut-o vreodată. Indiferent de rezultatul de mâine, ar trebui să fie destul de clar pentru toată lumea că suntem în plină perioadă de vârf a carierei ei. Că, dacă va fi sănătoasă, oportunități vor mai veni. Că tot turneul ăsta și-a pus toate puterile și resursele în joc. Și că și-a pus și sufletul pe tavă. Toate astea, pentru a continua și a construi unul dintre cele mai frumoase trasee văzute în istoria recentă la Grand Slamuri. “Sper să-l fac și mai frumos cu o victorie“, spunea ieri. Însă, indiferent ce se va întâmpla mâine, trebuie să fii realmente rău intenționat ca să nu vezi că Simona e acum o persoană rotunjită, înțelepțită, mult schimbată în bine și pregătită să facă pe mai departe lucruri de care încă nu e conștientă că le poate realiza. Deși, cum am văzut în ultimele două săptămâni, Simona începe să-și înțeleagă mai bine puterile și capacitățile și cum să le domolească și să le folosească pentru binele ei.

Am avut reconfirmarea acestei percepții în minutele pe care Treizecizero le-a avut cu Simona înainte de finala Australian Open. Liderul mondial nu a avut o conferință de presă pre-finală, însă și-a împărțit o jumătate de oră înainte de antrenamentul de azi între câteva outlet-uri media, printre care televiziunile deținătoare de drepturi sau WTA Insider. E relaxată, odihnită, zâmbitoare și deschisă. Somnul rezolvă multe: povestește că după nebunia de ieri s-a putut odihni foarte bine, atât azi-noapte, cât și azi. “Am dormit chiar și acum, înainte să vin aici“, începe ea. “Sunt ok și fizic, mental sunt foarte bine. Un pic probleme la tălpi, dar e normal, după câte ore am petrecut pe teren. 14 ore din câte am înțeles. Cam … mult. Piciorul drept e un pic rău, talpa dreaptă mai exact, pentru că am compensat. Dar mă mai ține un meci. După aceea voi vedea, o să fac niște tratamente, că am nevoie.“.

Cum se va face diferența? Fizic, mental, pe joc? Simona evaluează că, în ce privește primele două capitole, cele două finaliste sunt la un nivel asemănător.

Citește articolul complet în corespondența exclusivă de pe Treizecizero.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:45
Investiție de un milion de euro Modificări importante în acționariatul firmei care deține Dinamo
Investiție de un milion de euro Modificări importante în acționariatul firmei care deține Dinamo
07:30
2007 - Elton, 2026 - Boutoutaou Transferurile care au rupt relația dintre Gigi Becali și Mihai Stoica: „Evaziune mascată” vs „Nu e furăciune”
2007 - Elton, 2026 - Boutoutaou Transferurile care au rupt relația dintre Gigi Becali și Mihai Stoica: „Evaziune mascată” vs „Nu e furăciune”
23:40
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele
Liga Națiunilor Zidane, prima înfrângere pe banca Franței! Toate rezultatele serii + clasamentele
23:35
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal
Săgeți către Kopic Danny Armstrong îl laudă pe Campos: „Marea diferență” + ce l-a făcut să vrea să renunțe la fotbal
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Planul primarului Ciprian Ciucu de a interzice mașinile foarte poluante din centrul Bucureștiului, acum în dezbatere publică. PMB anunță și alte proiecte în discuție
B365
12.11