Bianca Ghelber a ocupat locul șase în finala probei de aruncare a ciocanului, desfăşurată duminică la Campionatele Mondiale de atletism în aer liber de la Eugene (Oregon/SUA).
Cea mai bună performanţă a sportivei noastre a măsurat 72,26 metri, reuşită din a doua încercare şi cu care s-a clasat pe locul 6. Celelalte încercări reuşite au avut 70,09, 70,84 şi 70,25 metri.
Bianca Ghelber, 32 ani, antrenată de Mihaela Melinte, repetă locul ocupat la Tokyo, la Jocurile Olimpice din urmă cu un an, dar atunci a stabilit un personal best cu 74,18, scrie Agerpres.
Medalia de aur a fost cucerită de americanca Brooke Andersen (78,96 m), care le-a întrecut clar pe canadianca Camryn Rogers (75,52 m) şi o altă americancă, Janee' Kassanavoid (74,86 m).
A fost prima finală de la Eugene în care a participat un reprezentant al României, iar a doua va fi la săritura în înălţime, marţi 19 iulie, în care va evolua Daniela Stanciu, cu o săritură de 1,93 m în calificări.
Duminică intră în calificări şi Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului).
Delegaţia României la Mondialele de la Eugene cuprinde opt sportivi, patru fete şi patru băieţi: Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Ana Veronica Rodean (35 km marş), Mihaela Acatrinei (35 km marş), Andrei Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Alexandru Mihaiţă Novac (aruncarea suliţei), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului) şi Marius Iulian Cocioran (35 km marş).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro