Bratu: Dinamo a meritat victoria

Bratu: Dinamo a meritat victoria

​​Tehnicianul dinamovist Florin Bratu a declarat, vineri seară, după meciul cu ACS Poli Timişoara, scor 1-0, că echipa sa a meritat victoria, relatează news.ro.

Florin Bratu, noul antrenor al echipei DinamoFoto: Facebook/ Dinamo Bucuresti

"Dinamo a meritat victoria. O echipă care a presat tot timpul, care a avut ocazii. Să nu uităm că am jucat astăzi cu o linie de fund formată din trei jucători sub 19 ani şi cu unul sub 21 de ani. Dăm credit şi jucătorilor tineri, avem un lot numeros, vreau să-i văd pe toţi la lucru şi iată că echipa a căpătat anvergură. Are plăcerea asta de a ajunge la finalizare. Lucrurile astea mă bucură şi îmi dau încredere că putem face lucruri interesante la Dinamo. Gabi Torje este un jucător de la care mă aştept la foarte multe. În această seară a fost decisiv. El a înţeles că dorim să avem rezultate la Dinamo, se aliniază la ceea ce facem la antrenament şi nu poate decât să mă bucure acest lucru”, a spus Florin Bratu, potrivit telekomsport.ro.

Formaţia Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa ACS Poli Timişoara, într-un meci din etapa a şasea a play-out-ului Ligii I. Pentru Adrian Neaga a fost prima partidă la conducerea echipei bănăţene.

Golul a fost marcat de Robert Moldoveanu, în minutul 74.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:13
„A da cu mătura e una, decența e altceva!” Replica președintelui Gloriei Bistrița: „Cei de la FCSB erau foarte aroganți! De la mirosul de transpirație au pierdut?”

13:51
Cu el s-a certat Mihai Stoica VIDEO. Bărbatul care l-a provocat pe oficialul FCSB la Bistrița a fost reținut de poliție în urmă cu câteva săptămâni

13:15
Cătălin Tolontan Vorbesc polițiștii „pe bune”

12:40
„Pentru 1.500 € săream eu!” Câți bani avea, de fapt, Mihai Stoica în geaca aruncată la derby-ul cu Rapid. Oficialul FCSB a lămurit situația

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
12:07
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Citește mai mult

Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate
11:51

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special
07:00

FOTO | Cum se vede de sus Promenada Mall, acum în plin proces de extindere și-n sus, și-n jos. Va avea 11 etaje și  cea mai mare parcare subterană din țară: 1600 de locuri pe  7 niveluri
B365
07:38