Brazilia a numit selecționerul care va conduce echipa în următoarea perioadă

Brazilia a numit selecționerul care va conduce echipa în următoarea perioadă

Federația Braziliană de Fotbal a anunțat că selecționerul U 20, Ramon Menezes, a fost numit antrenor interimar al primei reprezentative, pentru partida amicală cu Marocul, care urmează să se dispute pe 25 martie.

Echipa nationala de fotbal a BrazilieiFoto: AFLO / AFLO / Profimedia Images

Ramon Menezes, selecționer interimar al Braziliei

Sub conducerea lui Ramon Menezes, naţionala Under-20 a Braziliei a devenit campioană a Americii de Sud duminică. Fostul tehnician al Selecao, Tite, şi-a reziliat contractul după Cupa Mondială 2022, unde echipa a fost eliminată în sferturi de finală, conform Agerpres.

Amicalul cu Marocul va fi prima partidă pentru Brazilia după CM 2022.

Menezes a fost soluţia provizorie aleasă de Federaţia braziliană de fotbal (CBF), care a întârziat cu găsirea unui înlocuitor pentru Tite. Potrivit presei, CBF vrea un antrenor străin, dar nu a ajuns la un acord cu cei cu care a intrat în contact până acum.

Săptămâna trecută CBF a negat că s-a înţeles cu antrenorul lui Real Madrid, italianul Carlo Ancelotti, şi a calificat drept "speculaţii" informaţiile apărute în presă.

În afară de Ancelotti, presa braziliană a menţionat, pentru postul de selecţioner, numele spaniolului Luis Enrique, francezului Zinedine Zidane şi portughezilor Jose Mourinho, Abel Ferreira şi Jorge Jesus.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:50
„Nu crezi că Gică l-a expus pe Ianis?” Sare în apărarea lui Hagi jr.: „E căpitanul!”
„Nu crezi că Gică l-a expus pe Ianis?” Sare în apărarea lui Hagi jr.: „E căpitanul!”
22:58
Tănase, de nerecunoscut Cifre dezastruoase la eșecul cu Suedia
Tănase, de nerecunoscut Cifre dezastruoase la eșecul cu Suedia
23:33
Topul asistențelor din Liga 1 Echipele cu cei mai mulți suporteri, după 10 etape. Craiova domină topul + locurile 1 și 2, stabilite în ultima rundă
Topul asistențelor din Liga 1 Echipele cu cei mai mulți suporteri, după 10 etape. Craiova domină topul + locurile 1 și 2, stabilite în ultima rundă
23:37
Acuză arbitrajul FOTO. Dinamovistul a răbufnit la națională: „A fost împotriva noastră!”
Acuză arbitrajul  FOTO. Dinamovistul a răbufnit la națională: „A fost împotriva noastră!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Top stiri
„Nu crezi că Gică l-a expus pe Ianis?”  Sare în apărarea lui  Hagi jr.:  „E căpitanul!”
Nationala
26.09
„Nu crezi că Gică l-a expus pe Ianis?” Sare în apărarea lui Hagi jr.: „E căpitanul!”
Citește mai mult
„Nu crezi că Gică l-a expus pe Ianis?” Sare în apărarea lui Hagi jr.: „E căpitanul!”
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Auto
26.09
Îl mai recunoști? El e omul care a făcut toată România să plângă. „Acel moment mi-a schimbat viața”
Citește mai mult
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Doar 4 goluri într-o repriză!  Handbalistele României nu-și explică  prăbușirea cu Danemarca:  „Ne-am pierdut capul!”
Handbal

Se scumpește sau nu călătoria cu metroul? Ce spune Metrorex acum, la câteva luni după ce creșterea prețului de la 5i la 7 lei a fost anulată
B365
25.09