Calculele FRF - Adversarul cu care România nu va avea emoții în preliminariile pentru Euro 2024

Calculele FRF - Adversarul cu care România nu va avea emoții în preliminariile pentru Euro 2024

România și-a aflat adversarele din preliminariile pentru Euro 2024, senzația generală fiind aceea că tricolorii au avut noroc. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a vorbit despre tragerea la sorți și a nominalizat adversarul cu care nu vom avea emoții în privința victoriei.

Mihai StoichitaFoto: GERARD JULIEN / AFP / Profimedia

Gică Popescu, despre grupa României din preliminariile EURO 2024: „Dacă nu ne calificăm, această generație trebuie dată uitării”

Mihai Stoichiță spune că România va câștiga în Andorra

România face parte din Grupa I a preliminariilor pentru Euro 2024, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.

Mihai Stoichiță vorbește despre faptul că România trebuie să adune puncte cu echipele mai slab cotate și că nu-și face probleme în ceea ce privește o victorie în deplasarea din Andorra.

„Se putea mult mai rău și trebuie să fim mulțumiți. O grupă echilibrată, avem șanse. Favorită este Elveția, clar. În lupta pentru locul doi, noi suntem cei mai importanți, după ce am văzut în ultima vreme.

Toți trebuie să-și asume o mare responsabilitate, jucătorii trebuie să fie conștienți că trebuie să aibă o determinare exemplară.

Cred că momentul relansării echipei naționale a fost septembrie, consolidarea ei trebuie să fie anul viitor. Foarte ușoară nu e, dacă stai bine să te gândești, toate echipele, și Israel, și Kosovo, vor să ajungă la un turneu final.

Trebuie să câștigăm punctele cu echipele care par mai inferioare și ce o fi cu Elveția va fi un bonus. Înainte de ultimele două meciuri aș vrea să avem o liniște, nu o presiune.

Să adunăm mai multe puncte pe faza de început. Nu mă tem că nu vom lua trei puncte în Andorra. Probabil că vom afla mai multe amănunte și de la cei din Republica Moldova, care i-au cântărit foarte bine.

Trebuie să debutăm cu victorie. Edi este opțiunea FRF, mergem pe mâna lui, e normal să fie așa” - Mihai Stoichiță, la întoarcerea în țară, citat de Digisport.

Ce au spus Edi Iordănescu și Răzvan Burleanu despre grupa României din preliminariile pentru EURO 2024

Cum arată programul României în preliminariile pentru EURO 2024

Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate (primele două din fiecare grupă).

Alte 3 reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024. Germania, țara gazdă, este calificată din oficiu.

*Toate meciurile tricolorilor vor fi transmise în format LiveTEXT pe HotNews.ro

25 martie 2023

ora 18:00 | Belarus – Elveția

ora 20:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo

28 martie 2023

ora 20:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel

16 iunie 2023

ora 20:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția

19 iunie 2023

ora 20:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

9 septembrie 2023

ora 18:00 | Andorra – Belarus

ora 20:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023

ora 20:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023

ora 20:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023

ora 18:00 | Elveția – Belarus

ora 20:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

ora 18:00 | Belarus – Andorra

ora 20:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

ora 20:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus.

Turneul final al EURO 2024 va avea loc în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Favorita #1    Primele calcule:  ce șanse are   Universitatea Craiova  în preliminariile Ligii Campionilor
Liga Campionilor
19.05
Favorita #1 Primele calcule: ce șanse are Universitatea Craiova în preliminariile Ligii Campionilor
Citește mai mult
Favorita #1 Primele calcule: ce șanse are Universitatea Craiova în preliminariile Ligii Campionilor
Alcaraz, out de la Wimbledon  Sportivul iberic   nu va participa nici  la turneul britanic » Care este motivul 
Tenis

Unde ar putea ajunge Pep  Guardiola se pregătește de   plecarea de la Manchester City!  Ce opțiuni are tehnicianul spaniol
Campionate

„Dinamo m-a păcălit, am luat-o în freză”   Gigi Becali,   discurs dur  la adresa lui Dennis Politic: „Nu am avut inteligență”
Superliga

Știri ultima oră
09:52
Condamnat la închisoare Sentința primită de un suporter al lui U Cluj, după ce a rănit un fan al lui CFR » Victima a trecut prin 4 operații
Condamnat la închisoare  Sentința primită de un suporter al lui U Cluj, după ce a rănit un fan al lui CFR » Victima a trecut prin 4 operații
09:07
„Performanță fenomenală” Celebrul Tim Henman analizează, în exclusivitate pentru GOLAZO.ro, șansele Soranei Cîrstea la Roland Garros
„Performanță fenomenală”  Celebrul Tim Henman analizează, în exclusivitate pentru GOLAZO.ro, șansele Soranei Cîrstea la Roland Garros
23:48
Theodor Jumătate Arsenal e campioana Angliei. Nu a fotbalului
Theodor Jumătate Arsenal e campioana Angliei. Nu a fotbalului
23:46
Ministrul s-a întâlnit cu fanii Stelei Radu Miruță, după ședința de la stadion: „Sufletul acestor oameni este umilit de decizii politice”
Ministrul s-a întâlnit cu fanii Stelei  Radu Miruță, după ședința de la stadion: „Sufletul acestor oameni este umilit de decizii politice”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Obraznicii

Cristian Geambașu: Obraznicii

Cristian Geambașu: Obraznicii
Formula fericirii

Radu Naum: Formula fericirii

Radu Naum: Formula fericirii
O scenă sfidătoare într-o seară memorabilă

Dan Udrea: O scenă sfidătoare într-o seară memorabilă

Dan Udrea: O scenă sfidătoare <span>într-o</span> seară memorabilă
Ucrainean. Palestinian.  Fericire în vreme de război

Theodor Jumătate: Ucrainean. Palestinian. Fericire în vreme de război

Theodor Jumătate: Ucrainean. Palestinian. Fericire în vreme de război
Casca

Cristian Geambașu: Casca

Cristian Geambașu: Casca
Craiova  aproape Maxima

Cristian Geambașu: Craiova aproape Maxima

Cristian Geambașu: Craiova aproape Maxima
Emoție și comoție

Radu Naum: Emoție și comoție

Radu Naum: Emoție și comoție
Momentul de la târgul de armament cu Nicușor Dan și băiatul său de 4 ani

Cătălin Tolontan: Momentul de la târgul de armament cu Nicușor Dan și băiatul său de 4 ani

Cătălin Tolontan: Momentul de la târgul de armament cu Nicușor Dan și băiatul său de 4 ani
Legea 18 și veselia

Cristian Geambașu: Legea 18 și veselia

Cristian Geambașu: Legea 18 și veselia
Chivu: ce n-a mai văzut Italia!

Theodor Jumătate: Chivu: ce n-a mai văzut Italia!

Theodor Jumătate: Chivu: ce <span>n-a</span> mai văzut Italia!
V-a plăcut finala Cupei?

Cristian Geambașu: V-a plăcut finala Cupei?

Cristian Geambașu: <span>V-a</span> plăcut finala Cupei?
Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?

Dan Udrea: Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?

Dan Udrea: Boom eee, Rapid ce mai e: non combat sau non valoare?
7 mai 1986 - Hai, Steaua!

Cătălin Tolontan: 7 mai 1986 - Hai, Steaua!

Cătălin Tolontan: 7 mai 1986 <span>-</span> Hai, Steaua!
Sus pe masă,  fără bani

Cristian Geambașu: Sus pe masă, fără bani

Cristian Geambașu: Sus pe masă, fără bani
Arbitrajul e noul scop al fotbalului

Radu Naum: Arbitrajul e noul scop al fotbalului

Radu Naum: Arbitrajul e noul scop al fotbalului
Sigla

Cristian Geambașu: Sigla

Cristian Geambașu: Sigla
Exercițiu de ipocrizie

Cristian Geambașu: Exercițiu de ipocrizie

Cristian Geambașu: Exercițiu de ipocrizie
Când colonelul  bagă capul în poza din care lipsește chiar generalul!

Dan Udrea: Când colonelul bagă capul în poza din care lipsește chiar generalul!

Dan Udrea: Când colonelul bagă capul în poza din care lipsește chiar generalul!
România și București, 8 zile de invidie pe Ungaria și Budapesta!

Dan Udrea: România și București, 8 zile de invidie pe Ungaria și Budapesta!

Dan Udrea: România și București, 8 zile de invidie pe Ungaria și Budapesta!
Din ce lume venea Steaua?

Cristian Geambașu: Din ce lume venea Steaua?

Cristian Geambașu: Din ce lume venea Steaua?
Top stiri
Opulența LPF!  Forul prezidat de Gino Iorgulescu are cheltuieli anuale   peste ale unui club din play-off.  Cât e bugetul salarial
Superliga
19.05
Opulența LPF! Forul prezidat de Gino Iorgulescu are cheltuieli anuale peste ale unui club din play-off. Cât e bugetul salarial
Citește mai mult
Opulența LPF! Forul prezidat de Gino Iorgulescu are cheltuieli anuale peste ale unui club din play-off. Cât e bugetul salarial
Concluzia ITM Ilfov, după decesul lui Mircea Lucescu  Răspuns pentru   GOLAZO.ro:  incidentul de la Mogoșoaia   nu e accident de muncă  » Relația FRF - Il Luce
Nationala

Investiție de 40 de milioane de € la CFR?  Ioan Varga anunță că   vin investitori elvețieni  la Cluj: „Zero datorii. Începem o nouă eră”

Cum ajunge Bucureștiul să fie blocat de geopolitică. Primarul Ciucu face legătura între Linia 5, stâlpișori, China și Strâmtoarea Ormuz
B365