WTA a anunţat, vineri, programul competiţiilor din acest an, conform căruia în circuit a fost introdus un nou turneu în China, la Zhengzhou, şi New Haven a ieşit din circuit, relatează News.ro.
Turneul de la Zhengzhou va avea loc în septembrie, după US Open şi va avea premii de un milion de dolari în acest an şi în 2020 de 1,5 milioane de dolari.
Calendarul WTA mai include două noutăţi: Lausanne şi Baltic Open, ambele în iulie, primul înainte de Bucharest Open şi al doilea după. Cele două turnee înlocuiesc Ladies Championships Gstaad şi Moscow River Cup.
Din acest an nu mai face parte din circuit nici turneul de la New Haven, din motive financiare.
Calendarul WTA pe 2019 cuprinde 55 de turnee în 29 de ţări şi premii record de peste 164 de milioane de dolari.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro