Campioană de Grand Slam, învinsă clar în primul tur la WTA Dubai - A ajuns pe locul 210 mondial

​Prezentă pe tabloul principal grație unui wild card, Sofia Kenin a înregistrat o înfrângere dureroasă în primul tur al turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai.

Sofia KeninFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sofia Kenin, înfrângere severă în primul tur de la WTA Dubai

Sportiva din SUA (ajunsă pe locul 210 în clasamentul mondial) a câștigat doar două gameuri în meciul cu Marie Bouzkova (26 WTA), înfrângerea Sofiei fiind una severă, scor 1-6, 1-6. Partida a durat doar 61 de minute.

Campioană de Grand Slam la Australian Open 2020, Kenin are parte de sezoane foarte slabe după performanța uriașă reușită la Melbourne în urmă cu trei ani.

La doar câteva săptămâni după triumful de pe Rod Laver Arena, Kenin urca până pe 4 în ierarhia WTA, cel mai bun loc ocupat până acum în carieră.

De știut:

• Este deja a cincea înfrângere din acest an pentru Sofia Kenin, cel mai bun rezultat de până acum din acest sezon fiind semifinala de la WTA Hobart (de categorie 250), din ianuarie.
• Din 2020 (sezon în care a câștigat Australian Open), Kenin nu a mai triumfat în vreun turneu. În 2021 a avut 11 victorii și 10 înfrângeri, iar în 2022 s-a impus în zece rânduri, dar a cedat în alte 17 partide disputate.

Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 19-25 februarie, pe hard, face parte din categoria „WTA 1000” și are premii totale în valoare de $2.788.468. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar ultima ediție i-a revenit letonei Jelena Ostapenko.

Capii de serie la ediția din acest an a competiției sunt Iga Swiatek (1), Aryna Sabalenka (2), Jessica Pegula (3), Caroline Garcia (4), Coco Gauff (5), Maria Sakkari (6), Daria Kasatkina (7) și Belinda Bencic (8).

>> WTA Dubai: Irina Begu, eliminată în turul întâi de o campioană de Grand Slam

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:59
LIVE Gloria Bistrița - FCSB, în etapa #2 din Cupa României. Elevii lui Reghecampf nu găsesc drumul spre gol nici în repriza a doua

22:25
Gafă imensă la FCSB! FOTO. Gol primit cu Bistrița după o eroare inexplicabilă! Ce a putut să facă Batubinsika

21:37
Bîrligea, „dublă” în Serie A FOTO. Atacantul naționalei profită de șansă! Dezlănțuit pe final de meci la Frosinone!

22:41
Hattrick Ronaldo! FOTO. Cristiano răspunde pe teren după controversa legată de numărul de goluri + Scandal cu tușierul

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

Soluția Ciucu pentru parte din problemele cu apa caldă și căldura din București. Cuvântul magic e SACET
B365
28.10