Carlo Ancelotti, anchetat în Spania pentru evaziune fiscală

​Parchetul spaniol a anunţat, luni, că a început cercetarea fostului antrenor al echipei Real Madrid Carlo Ancelotti, acuzat că a ascuns de autorităţile fiscale spaniole o parte din venitul său, aproximativ un milion de euro, în special din drepturile de imagine, informează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Parchetul a depus plângere împotriva lui Carlo Ancelotti pentru o fraudă fiscală de un milion de euro", se arată într-un comunicat.

Plângerea se referă la "două posibile infracţiuni împotriva fiscului, referitoare la impozitul pe venit pentru anii fiscali 2014 şi 2015”, perioadă în care antrenorul italian nu ar fi declarat "un total de 1.062 milioane de euro", mai arată comunicatul de presă.

Un judecător trebuie acum să fie de acord să se sesizeze în acest caz şi eventual să-l audieze pe fostul antrenor, transmite News.ro.

Potrivit parchetului, Ancelotti şi-ar fi declarat salariile primite de la Real Madrid în 2014 şi 2015, dar nu şi "veniturile corespunzătoare exploatării drepturilor sale de imagine, precum şi cele derivate din relaţia sa cu clubul sportiv din Madrid sau cele percepute ca urmare a contractelor cu alte mărci".

Potrivit procurorului, Ancelotti a făcut acest lucru "cu intenţia de a se sustrage în mod nejustificat de la plata obligaţiilor sale faţă de fisc". Tehnicianul este acuzat că s-a bazat pe o "reţea complexă de companii de paravan" pentru a ascunde de fiscul spaniol identitatea beneficiarului real al acestor venituri.

În ultimii ani, autorităţile fiscale spaniole au vizat multe vedete ale fotbalului, inclusiv Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo, ambii condamnaţi la plata unor amenzi mari pentru evaziune fiscală.

Ancelotti, 61 de ani, a antrenat Real Madrid din iunie 2013 până în mai 2015. El a mai pregătit echipele AC Milan, Chelsea, PSG şi Bayern Munchen. El ocupă în prezent postul de manager al clubului englez Everton.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:16
Rapid, trei dintr-un foc! Echipa lui Daniel Pancu a dat lovitura chiar înainte de derby-ul cu FCSB » Contracte până în 2028!

14:41
Campionul din Raliul Dakar pleacă de la Dacia De ce Al-Attiyah nu rămâne alături de Alonso + cu cine ar urma să semneze

14:24
Adjudecat! Cât s-a plătit pentru fostul stadion construit la Mârșa în epoca lui Ceaușescu

13:35
Nu vor juca în FCSB - Rapid! Pierderi importante pentru cele două cluburi, înainte de derby-ul din Superliga

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult

Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

VIDEO | Sufrageriile și dormitoarele distruse în care privesc zilnic vecinii bucureștenilor rămași fără case după explozia blocului din Rahova. Demolarea blocului continuă
B365