Publicat:
18.02.2026, ora 14:53
Actualizat: 18.02.2026, ora 14:53
- Să fii rasist e o prostie cât China. De altfel, m-am amuzat mereu cum credincioșii - și fotbalul mustește de ei - ajung să renege una dintre învățămintele fundamentale ale Scripturilor, „iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
Nu se zice nimic despre culoarea pielii. În vreme ce stângiștii atei sunt cei care militează împotriva discriminărilor. E o lume nostimă. În care fotbalul e clovnul-șef.
În fotbalul de galerie a fi rasist și prost-crescut e o mândrie. Iar la nivelul gazonului s-a dezvoltat în timp un soi de machism care ar vrea să semene cu acela al unităților de elită, bărboși cu ceafa groasă, tatuați și fără milă. Doar că la fiecare atingere se tăvălesc ca „niște domnișoare” (limbaj de vestiar).
În acest minunat cerc al primitivismului se detașează niște argentinieni. Papu Martinez. Enzo Fernandez. Acum și Gianluca Prestianni.
Pe Prestianni l-a durut undeva de ceea ce urma să provoace
Când îți acoperi gura înseamnă că spui ceva ce nu ar trebui auzit. Când faci asta la adresa unui adversar nu e pentru că nu vrea să știe lumea unde beți berea de după.
În Benfica-Real, Prestianni, cu o atitudine de copil nevinovat, a spus ceva urât la adresa lui Vinicius Jr. „Maimuță”, a acuzat. Argentinianul spune că nici vorbă.
Dar vorbă a fost. Iar dacă ai mai mult de un neuron în cap și știi pe ce lume trăiești nu faci ceva care poate mai apoi să pună cuvântul unui adesea agresat rasial ca Vinicius contra cuvântului tău, mai ales că vii dintr-un loc cu antecedente.
Pe Prestianni l-a durut undeva de ceea ce urma să provoace. Pentru el era mai important să-și verse frustrarea după golul atacantului. Și să verse în capul fotbalului și a noastră, a tuturor, această situație imbecilă. Să mai toarne un pic de gaz peste foc.
Numai mafioții își apără complicii indiferent de ceea ce fac
„Laș”. I s-a pus eticheta asta, pentru că nu a avut curajul să i se adreseze în față lui Vini, s-a ascuns după tricou. Dar Prestianni știa că dacă va spune cuvântul de nerostit în gura mare cariera lui va cădea într-o prăpastie. Tricoul Benficăi a devenit în mod practic și simbolic paravanul neroziei sale.
Și, firește, Mourinho i-a luat apărarea. Asta e altă neamprostie larg răspândită în fotbal. Cine nu e al meu e împotriva mea. Cică ar fi un spirit de gașcă. De fapt e un spirit mafiot. Căci numai mafioții își apără complicii indiferent de ceea ce fac.
Asta distruge o comunitate și încurajează golanii, care se simt protejați. Iar oamenii de bun simț sunt târâți în mocirla faptelor rele.
Oamenii fotbalului se comportă ca niște copii răzgâiați. Pentru că toată lumea e topită după ei își permit să le tragă adulților șuturi pe sub masă. „Lasă-l, dragă, nu vezi ce drăguț e?”. Infantilism cocoțat pe averi.
Să ne pregătim de următorul astfel de eveniment. Sigur la veni
Se spune că Vinicius a provocat sărbătorind în fața fanilor adverși. Sigur a făcut asta. Și e neregulamentar. Dar asta nu justifică în nici un fel cele de mai sus. E ca și cum cineva te-ar lua peste picior și tu răspunzi cu un pumn în ochi.
Vinicius a luat un galben meritat. Prestianni ar trebui, la fel de meritat, să stea o vreme lungă pe tușă. Iar noi va trebui să ne pregătim de următorul astfel de eveniment. Căci el sigur la veni.
„Așa o fi fost?”
M-am uitat atent la Letexier atunci când Vinicius a venit în fugă la el să-l pârască pe Prestianni. I-a căzut cerul în cap, chestie de care se temeau mereu strămoșii lui gali.
A încercat să creadă că nu e chiar așa de grav, apoi, nu complet convins, a inițiat procedura antirasism, cu brațele încrucișate în aer. Părea să se întrebe: „Așa o fi fost?”. Dar a făcut ce trebuia.
Vinicius s-a așezat pe bancă, ferm în galoși, în vreme ce alții se luau la harță pentru sau împotriva lui. Toată lumea fericită. Meciul s-a reluat. De fapt, meciul a murit acolo.
Nu e niciodată târziu pentru nimeni să se schimbe
Vinicius este în drepturile sale. Dar pare că vrea să vadă până unde poate duce tembelismul altora. Să fie sigur, poate duce până departe, și ne poate duce pe toți cu el în cele mai rele locuri.
Nimeni nu ar trebui să-i impună nimic lui Vinicius. El singur poate hotărî dacă va vrea să se autocenzureze ca să nu iasă scandal sau să continue așa, fără frâne, în ciuda celor cu acces limitat la rațiune.
Poate că așa merită. Poate că așa merităm toți. Dar poate că mai e și altă cale. Calea unui dialog, în loc de monologuri sub tricou. Nu e niciodată târziu pentru nimeni să se schimbe. Merită încercat. For the good of the game.
