​CE 2019 U21: Reprezentativa de tineret a României îşi va afla, vineri, adversarele din grupe (Componența urnelor)

​Reprezentativa de tineret a României îşi va afla, vineri, adversarele de la Campionatul European din 2019. Echipa pregătită de Mirel Rădoi se va afla în urna a treia la tragerea la sorţi programată de la ora 19.00, la Bologna, transmite News.ro.

Nationala U21 a RomanieiFoto: frf.ro

La Euro-2019 sunt calificate 12 reprezentative, care vor fi împărţite în trei grupe de câte patru echipe.

Italia, ţara gazdă, este repartizată automat pe prima poziţie a grupei A. Celelalte selecţionate au fost împărţite în trei urne valorice, pe baza coeficientului UEFA în ultimele trei campanii de calificare, astfel:

Urna 1: Germania, Anglia

Urna 2: Spania, Danemarca, Franţa

Urna 3: Serbia, Croaţia, Belgia, Austria, Polonia, România

Naţionala pregătită de Mirel Rădoi va fi în grupă cu Italia sau cu o echipă din urna 1, una din urna 2 şi o alta din urna 3, în care se regăseşte şi aceasta.

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci oraşe din Italia şi în San Marino. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Datorită parcursului bun din preliminariile pentru Euro-2019, selecţionata U21 a urcat în clasamentul coeficienţilor pe locul 16, ceea ce înseamnă că va fi în urna a doua la tragerea la sorţi pentru calificările la Euro-2021, eveniment ce va avea loc în 11 decembrie, la Nyon. Campania de calificare la Euro-2021 va debuta în septembrie 2019, iar jucătorii eligibili vor fi cei născuţi începând cu 1 ianuarie 1998.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:13
Hagi s-a răzgândit! Două nume-surpriză apar în lotul României pentru duelurile cu Polonia și Bosnia din Liga Națiunilor

12:46
Cosmin Contra, scandal în Golf FOTO. Criză de nervi după ce echipa sa a irosit un avantaj de 2 goluri. A ajuns trei meciuri la rând fără victorie

12:49
„Nimeni nu vrea să ucidă pe teren” Jucătorul implicat în accidentul mortal din Spania se gândește la retragere. Familia, atacată!

11:59
„Merită să fie acolo” Jucătorul propus de Marius Șumudică la echipa națională: „Din punct de vedere al cifrelor...”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
Înlocuitor pentru Ionuț Radu   Portarul ales  de Gică Hagi pentru „dubla” cu Polonia și Bosnia. Cine se luptă pentru ultimul loc în lot
Nationala
10:31
Înlocuitor pentru Ionuț Radu Portarul ales de Gică Hagi pentru „dubla” cu Polonia și Bosnia. Cine se luptă pentru ultimul loc în lot
Citește mai mult

„Rar vezi așa ceva în România”  Dani Coman,  impresionat de Dinamo:  „Au dat drumul la Playstation”. Cui îi atribuie meritele
Superliga
09:53

„M-am întors din morți”  Sir Alex Ferguson,  destăinuire cutremurătoare!  Salvat de soție și îngrijit de un medic moldovean
Campionate
09:43

VIDEO | Cum a fost prima seară la West Side Hallo Fest și ce se anunță azi la Festivalul de Halloween de la Lacul Morii. Primarul interimar al S6 anunță surprize pentru zilele viitoare
B365
07:30