Ce a spus Simona Halep după calificarea în turul al treilea de la Australian Open

Ce a spus Simona Halep după calificarea în turul al treilea de la Australian Open

Calificată în turul al treilea de la Australian Open după o evoluție aproape perfectă din punct de vedere tactic (6-2, 6-0 vs Beatriz Haddad Maia), Simona Halep a declarat că se bucură mai mult de tenis decât o facea în trecut. A 14-a favorită a competiției de la Melbourne a fost "adoptată" de australieni (a fost întrebată dacă îi place să i se spună ) și a vorbit despre atitudinea sa față de sport după ce s-a măritat.

Simona HalepFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Întrebată ce a mâncat de când a venit în Australia de câştigă toate meciurile, şapte până acum, Halep a răspuns: "Mănânc acelaşi lucru de când am venit aici. De patru săptămâni, mănânc numai şuncă şi brânză şi câteva ouă. A fost dificil să stau şi aştept toată ziua, dar a fost un meci bun înaintea mea (n.r. Medvedev vs Kyrgios). M-am bucurat mult de el şi de fapt m-a motivat să fiu concentrată şi să joc cel mai bun tenis.

Am făcut un meci bun, ea nu a jucat atât de rău, dar am fost eu foarte agresivă şi am reuşit să câştig.

Cu siguranţă, acum îmi place tenisul mai mult, am 30 de ani, joc mai relaxată. Anul trecut nu a fost uşor, am stat 3-4 luni departe de teren, dar cred că am revenit mai puternică şi muncesc mai mult pentru a juca mai multe meciuri bune aici" - Simona Halep, la interviul de pe teren, citată de News.ro.

Întrebată dacă se poate considera pe jumătate australiancă, ţinând cont de rezultatele înregistrate în trecut şi de legătura cu antrenorul Darren Cahill, şi dacă îi place să i se spună sau , românca a răspuns: "Da, accept, puteţi să-mi spuneţi aşa. Vă mulţumesc că mă susţineţi ori de câte ori vin aici, mă simt ca acasă".

"Am simţit mingile, am simţit terenul, cred că am fost aproape de cel mai bun tenis al meu astăzi", a afirmat ea, la Europsort.

Întrebată de Mats Wilander dacă s-a schimbat ceva în atitudinea faţă de tenis după ce s-a măritat, Simona a răspuns: "Nu e aşa diferit, soţul meu e cu mine aici şi mă susţine. Mă simt fericită în afara terenului şi asta mă ajută şi pe teren. De fapt, nimic nu s-a schimbat, tenisul este prioritatea mea şi încerc să fiu cât de bună pot.

Văd lucrurile diferit acum. Înainte nu era uşor, în pandemie a fost greu pentru mine cu , nu m-am descurcat prea bine cu ele, dar acum mă simt mult mai bine. Acum viaţa e într-un moment bun şi tot ce vine în tenis e ca şi eu mi-aş fi dorit şi acum vreau doar să mă bucur de asta.

Sunt motivată, chiar mă enervez uneori pe teren, dar sunt mai calmă decât în trecut şi încerc doar să mă controlez emoţional mai bine. Prefer să câştig Grand Slamuri (n.r. decât să revină pe locul I), locul 1 este foarte departe".

Statistica partidei Halep vs Haddad Maia

Ași: 2-0

Duble greșeli: 2-1

Puncte câștigate cu primul serviciu: 77%-50%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 73%-27%

Puncte de break câștigate: 50% (5/10) - 0%

Puncte câștigate la fileu: 75% (3/4) - 56% (5/9)

Lovituri câștigătoare: 15-5

Erori neforțate: 12-22

Total puncte câștigate: 56-32

Viteză medie primul serviciu: 159 km/h - 159 km/h

Viteză medie pe al doilea serviciu: 130 km/h vs 132 km/h

Durată meci: 1h 6 min.

De știut:

  • Calificarea în turul al treilea de la Australian Open este recompensată cu 140.000 de euro și 130 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

  • În turul trei, Simona va da peste Danka Kovinic (98 WTA - Muntenegru). Kovinic a trecut surprinzător de Emma Răducanu.

  • Simona și Danka s-au întâlnit o singură dată, în 2016, la București, iar Halep a avut câștig de cauză, scor 6-4, 6-2 (sferturi).

  • Halep a fost finalistă la ediția din 2018 de la Australian Open (învinsă de Caroline Wozniacki), acesta fiind cel mai bun rezultat la Grand Slamul de la Melbourne.

  • În 2021, Simona a fost eliminată în sferturi la Australian Open de Serena Williams.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:45
Pușcaș mai are de așteptat Revenirea atacantului de la Dinamo, amânată!
Pușcaș mai are de așteptat  Revenirea atacantului de la Dinamo, amânată!
15:40
Cristian Tudor Popescu Nu ne-a bătut Ursul
Cristian Tudor Popescu Nu ne-a bătut Ursul
16:54
Lecții de la Popovici Pan Zhanle, despre perioada petrecută în România: „În ultima noastră zi, înainte să ne întoarcem în China, l-am întrebat asta”
Lecții de la Popovici Pan Zhanle, despre perioada  petrecută în România: „În ultima noastră zi, înainte să ne întoarcem în China, l-am întrebat asta”
16:43
„Toți avem febră musculară” Karlo Muhar, impresionat de Reghecampf: „Este «The Special One»”
„Toți avem febră musculară” Karlo Muhar, impresionat de Reghecampf: „Este «The Special One»”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Top stiri
„Inima Europei”    FOTO.  Bannerul afișat de  fanii României  la Varșovia i-a impresionat pe polonezi
Nationala
11:34
„Inima Europei” FOTO. Bannerul afișat de fanii României la Varșovia i-a impresionat pe polonezi
Citește mai mult
„Inima Europei”  FOTO. Bannerul afișat de fanii României la Varșovia i-a impresionat pe polonezi
A dat de pâmânt cu Drăgușin  Făcut praf de fostul selecționer după  eliminarea  din Polonia - România 6-0: „Când aleargă, seamănă cartofi”
Nationala
09:53

„Trebuia să iasă Ianis”  Doi ex-atacanți legendari ai lui Dinamo au analizat eșecul cu Polonia:  „Majoritatea antrenorilor  din lume joacă așa”
Nationala
11:07

O “cârtiță” precum cele care sapă tuneluri de metrou va ajunge și în Piața Unirii, pe șantierul de la planșeu. De ce e nevoie aici de un TBM
B365
02.10