CE de handbal feminin nu va mai avea loc în Norvegia - EHF caută variante pe ultima sută de metri

EHF a anunţat, luni, că ediţia 2020 a Campionatului European de handbal feminin, competiţie la care este calificată şi România, nu va mai avea loc în Norvegia.

CE Handbal feminin 2020Foto: Wikipedia

"Federaţia Europeană de Handbal regretă foarte mult decizia guvernului norvegian şi impactul pe care l-a avut asupra Federaţiei Norvegiene de Handbal de a nu putea găzdui EHF EURO 2020. Se caută alternative cu Asociaţia Daneză de Handbal şi informaţii suplimentare vor fi publicate cel târziu marţi", a precizat EHF, conform News.ro.

Premierul norvegian Erna Solberg a declarat, vineri, pentru NTB, că există "multe semne" că va fi dificil ca ţara sa să găzduiască Campionatul European de handbal feminin, în decembrie, din cauza pandemiei de coronavirus.

"Lucrăm să răspundem la întrebarea dacă este posibil chiar să avem un record (n.r. -de infectări) pentru un eveniment atât de mare. Există multe semne că acest lucru ar putea fi dificil, înregistrarea unui record când atât de mulţi oameni vin şi afectează atât de mulţi oameni", a spus premierul.

Autorităţile norvegiene se tem în principal de posibilitatea ca în ţara lor să vină numeroase persoane infectate cu noul coronavirus din statele participante, mai mult decât de situaţia locală.

Naţionala României era repartizată la Trondheim (Norvegia), în Grupa D, şi ar trebui să joace cu Germania (la 3 decembrie), cu Polonia (la 5 decembrie) şi cu Norvegia (la 7 decembrie).

Norvegia găzduia două grupe din runda preliminară, una din runda principală, semifinalele şi finala. Celelalte meciuri erau programate în Danemarca.

Turneul final european va avea loc în perioada 3-17 decembrie 2020.

Cum arată grupele:

A: Franța, Danemarca, Muntenegru, Slovenia

B: Rusia, Suedia, Spania, Cehia

C: Olanda, Ungaria, Serbia, Croația

D: România, Norvegia, Germania, Polonia.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:16
MM, interdicție! Mihai Stoica a luat prima decizie după ce a demisionat de la FCSB

12:27
„O să vedeți surprize” Selecționerul Gică Hagi, înaintea meciului cu Polonia: „Vor fi schimbări. Trebuie!”

12:18
„Comparativ cu el, e zero!” Emil Grădinescu, fără menajamente la adresa lui Gigi Becali: „Ăsta e motorul care îl mână”

11:11
Nume nou în staff-ul FCSB? Cine ar putea apărea în peisaj după haosul din ultimele zile

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
Înlocuitor pentru Mihai Stoica   Prima opțiune  a lui Gigi Becali pentru postul de manager general la FCSB » Când ar putea bate palma
Superliga
09:32

Citește mai mult

Investiție de un milion de euro  Modificări importante în  acționariatul firmei care deține Dinamo
Superliga
06:45

2007 - Elton, 2026 - Boutoutaou  Transferurile care au rupt relația dintre  Gigi Becali și Mihai Stoica:  „Evaziune mascată” vs „Nu e furăciune”
Superliga
07:30

FOTO | Cum va arăta Parcul Brățării, care va fi făcut în S3. Primăria lui Negoiță publică poze pe computer cu locuri de joacă, terenuri de sport, grădini tematice și piste de biciclete
B365
12.11