Pe fondul problemelor mari legate de pandemia de Covid-19, în ultima perioadă au apărut tot mai multe speculații în spațiul public în legătură cu o eventuală anulare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Inițial, competiția ar fi trebuit să aibă loc în vara lui 2020, dar a fost amânată pentru 2021.

Într-un discurs adresat personalului Tokyo-2020, directorul general al Comitetului de Organizare, Toshiro Muto, a calificat drept "informaţii false" speculaţiile din presa japoneză conform cărora soarta JO va fi discutată în februarie cu membrii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), transmite News.ro.
"Când apar acest gen de informaţii, anumite persoane pot fi îngrijorate. Ţin să spun că noi nu ne gândim deloc la acest lucru şi aceste articole sunt false", a declarat Muto.
Jocurile Olimpice de la Tokyo ar urma să înceapă la 23 iulie 2021.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro