Război și ciclism Poate găzdui Rwanda, o țară acuzată că se implică activ în războiul din Congo, o competiție majoră precum Campionatele Mondiale de Ciclism?

• Rwanda trebuie să găzduiască în septembrie Campionatele Mondiale de Ciclism pe șosea, prima ediție care are loc în Africa.
• Organizațiile umanitare și politicienii europeni protestează, acuzând rolul guvernului de la Kigali în războiul din Congo - pe care guvernul îl neagă.
• UCI insistă că Rwanda merită să rămână gazdă, iar susținătorii deciziei avertizează: anularea evenimentului „va distruge ciclismul din Africa”.

Campionatele Mondiale de ciclism pe șosea vor avea loc în Rwanda în septembrie, a asigurat săptămâna aceasta, încă o dată, șeful Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), respingând criticile organizațiilor ce militează pentru drepturile omului, care acuză guvernul de la Kigali că folosește sportul pentru a-și îmbunătăți imaginea în timp ce participă activ la războiul din Congo.

Găzduirea unei ediții istorice a evenimentului - care nu a mai avut loc niciodată în Africa - ar fi un succes de imagine pentru Kigali, într-un moment în care se confruntă cu presiuni diplomatice din cauza acțiunilor sale în țara vecină.

Statele occidentale au sancționat Rwanda pentru sprijinul acordat de guvern rebelilor M23, care au cucerit o mare parte din estul Republicii Democrate Congo în acest an, inclusiv orașul Goma, în lupte care au provocat mii de morți și sute de mii de refugiați.

Parlamentul European a adoptat la începutul acestui an o rezoluție în care a îndemnat, printre altele, la anularea evenimentului ciclist, în cazul în care Rwanda nu își schimbă poziția.

David Lappartient, șeful UCI, a declarat însă pentru Reuters că a discutat recent despre situația din Congo cu președintele rwandez Paul Kagame la Kigali și s-a declarat satisfăcut.

„Aici avem o situație care, fără a intra în detalii, vizează prevenirea unei reveniri generale la un climat de genocid la granițele Rwandei", a spus el.

Lappartient, observă Reuters, a susținut astfel poziția controversată a guvernului de la Kigali, care a invocat spectrul unui genocid pentru a justifica acțiunile forțelor sale din Congo.

O istorie tumultoasă, un prezent complicat

Genocidul nu a dispărut într-adevăr niciodată din memoria rwandezilor - anul trecut, țara a comemorat 30 de ani de la acest moment negru din istoria sa.

Peste un milion de oameni - cei mai mulți din grupul etnic minoritar tutsi, dar și moderați din etnia majoritară hutu care au încercat să-i protejeze pe tutsi, precum și membri ai triburilor batwa - au fost uciși sistematic de extremiștii hutu, de-a lungul a 100 de zile de masacre care au început la 7 aprilie.

În ciuda proceselor care au urmat, reconcilierea s-a dovedit a fi un drum lung și complicat.

Muzeele din țară amintesc tuturor într-un mod neobișnuit de explicit despre ororile genocidului.

În acest timp, supraviețuitorii sunt obligați să-și înăbușe aceste amintiri și să locuiască sau să lucreze alături de făptași.

„După cum mi-au mărturisit supraviețuitor după supraviețuitor, 30 de ani nu înseamnă atât de mult timp. Cicatricile sunt încă pe trupurile lor. Este imposibil să uiți cu adevărat. Trebuie să vrei să uiți. Este o luptă constantă pentru a merge mai departe”, a observat un jurnalist The Atlantic într-un text publicat la sfârșitul anului trecut.

Acuzații, contra-acuzații și o rezoluție a ONU

În războiul actual, Paul Kagame, fost șef al unui grup de rebeli tutsi devenit președintele Rwandei în anul 2000, a respins acuzația că ar sprijini gruparea tutsi M23 și a spus că forțele Rwandei luptă împotriva unei amenințări existențiale reprezentate de o grupare hutu - FDLR, (Forțele Democratice pentru Eliberarea Rwandei), sprijinită de Congo.

Guvernul din Congo a susținut la rândul său că armata rwandeză luptă alături de M23 pentru a cuceri teritorii și a-i jefui bogățiile minerale.

Într-o rezoluție adoptată în februarie, Consiliul de Securitate al ONU a cerut Rwandei să înceteze sprijinul pentru M23 și să își retragă trupele din Congo.

Rezoluția a condamnat, de asemenea, sprijinul acordat de trupele congoleze „anumitor grupuri armate, în special FDLR, și a solicitat încetarea acestui sprijin și punerea în aplicare urgentă a angajamentelor de neutralizare a grupului”.

Uniunea Europeană a sancționat și ea săptămâna aceasta mai mulți ofițeri din armata rwandeză, o uzină de exploatare a aurului și un oficial din sectorul minier din cauza luptelor din Congo și a contrabandei cu minerale congoleze.

Iar Statele Unite au anunțat luna trecută sancțiuni împotriva unui ministru rwandez și aliat apropiat al lui Kagame, James Kabarebe, pentru orchestrarea sprijinului rwandez pentru M23 și exportul de minerale extrase din Congo.

Unde se mai potrivește ciclismul în tot acest haos?

Pasiunea Rwandei pentru ciclism

Organizarea Campionatelor Mondiale în Rwanda nu ține doar de dorința declarată a lui Lappartient de a internaționaliza sportul - mai exact de a-l extinde în țările din afara occidentului - ci și de pasiunea rwandezilor pentru ciclism.

Țara are o competiție proprie, Turul Rwandei, o cursă cu vechime deja - a debutat în 1988 - care a câștigat o expunere pozitivă datorită mulțimilor mari ce se adună frecvent pentru a urmări cursa pe etape, cu imagini spectaculoase surprinse pe „Zidul Kigali”, cățărarea pe pavate.

Organizarea Campionatelor Mondiale în Africa ar însemna mult și pentru continent în general.

Puțini sportivi africani sunt prezenți în plutonul profesionist - o excepție fiind Biniam Girmay (Intermarché–Wanty), din Eritreea, care anul trecut a câștigat trei etape în Turul Franței, spre bucuria iubitorului sportului din țara sa.

Unii actori din lumea ciclismului se tem însă de ce va fi mai rău în septembrie.

„Dacă pierdem această cursă, dacă se retrag, dacă europenii împing acest lucru, asta va distruge ciclismul african”, a declarat Kimberly Coats, CEO al Team Africa Rising (TAR), pentru Deutsche Welle.

„Ne va lua zeci de ani să ne revenim din această situație, deoarece va alimenta narațiunea că Africa este periculoasă”, a spus ea.

„Sportswashing”

Lappartient este de acord.

În ciuda sancțiunilor internaționale, șeful UCI a spus că nu vede motive pentru anularea evenimentului de la Kigali și mutarea lui într-o altă țară.

Lappartient a declarat că el și Kagame au fost de acord că sportul nu este un instrument prin care alte țări ar trebui sancționate.

Există multe păreri contrare.

Lewis Mudge, director pentru Africa Centrală la Human Rights Watch, a declarat că UCI nu ar trebui să se preteze la ceea ce el a numit „sportswashing”, pentru a crea o imagine pozitivă guvernului din Rwanda, în timp ce deviază atenția de la acțiunile sale în Congo.

„Dacă vor merge mai departe, vor arăta că acționează într-o indiferență totală față de suferința poporului congolez”, a spus el, citat de Reuters.

Rwanda merge mai departe

Guvernul de la Kigali nu e interesat doar de ciclism.

Rwanda sponsorizează cluburile de fotbal Arsenal, Paris St Germain și Bayern Munchen, ai căror jucători au inscripționat mesajul „Visit Rwanda” pe tricourile lor, scrie Reuters.

În decembrie, Kagame a anunțat o candidatură pentru găzduirea unei curse de Formula 1.

Rwanda are, de asemenea, un parteneriat strâns cu Basketball Africa League (BAL), care este condusă în comun de NBA și de FIBA, organismul mondial de conducere a acestui sport.

Ministra de externe din Congo, Therese Kayikwamba Wagner, a cerut celor trei cluburi de fotbal să oprească contractele lor de sponsorizare rwandeze „pătate de sânge" și a făcut apeluri similare către Formula 1 și NBA.

Cluburile de fotbal, scrie Reuters, au refuzat să comenteze. Oficialii Formula 1 a declarat că monitorizează îndeaproape evoluțiile și că vor lua decizii bazate pe „cele mai bune interese ale sportului nostru și ale valorilor noastre”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului Rwandei, Yolande Makolo, a declarat că acuzația de spălare a sportului este o strategie „meschină și obosită, împins de cei care doresc să perpetueze stereotipurile negative ale țărilor non-occidentale precum Rwanda".

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Povestea lui Vasile Banu, veteranul decorat de președinte, spusă chiar de el. Ce își amintește despre cei șase ani din armată și ce arată arhivele militare

Povestea lui Vasile Banu, veteranul decorat de președinte, spusă chiar de el. Ce își amintește despre cei șase ani din armată și ce arată arhivele militare