CIO a desemnat Senegalul drept gazdă a Jocurilor Olimpice de Tineret din 2022

Senegalul a fost desemnat oficial de către Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) drept ţară organizatoare a Jocurilor Olimpice de Tineret din anul 2022, luni, cu ocazia sesiunii CIO de la Buenos Aires, informează AFP, citată deAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Membrii CIO, reuniţi în cadrul celei de 133-a sesiuni a forului olimpic mondial, au validat rezoluţia Comitetului Executiv al CIO adoptată la începutul lunii septembrie, de a recomanda candidatura Senegalului, în detrimentul celorlalte trei candidate: Tunisia, Botswana şi Nigeria.

Cea de-a patra ediţie a JOT se va desfăşura în perioada mai-iunie 2022 şi va fi organizată în jurul a trei situri: Dakar, noul oraş Diamniadio şi oraşul de coastă Saly.

Imediat după desemnarea prin aclamaţie, preşedintele Senegalului, Macky Sall, prezent la sesiune, a evocat un moment "istoric pentru CIO, Africa şi Senegal".

"Vreau să exprim, în numele întregului popor african, recunoştinţa noastră pentru această alegere dificilă, dar ambiţioasă, care corespunde idealurilor olimpismului", a adăugat şeful statului, care a promis că Senegalul va face "tot ceea ce trebuie pentru ca Africa să vă primească în condiţii excepţionale, în conformitate cu standardele internaţionale".

Prin vocea lui Mamadou Ndiaye, preşedintele Comitetului olimpic senegalez şi membru al CIO, Senegalul a confirmat candidatura sa în luna februarie, în cadrul celei de-a 132-a Sesiuni a instanţei olimpice, care a avut loc la PyeongChang (Coreea de Sud).

La Sesiunea respectivă, desfăşurată înaintea JO de iarnă, CIO a votat o moţiune prin care îşi exprima dorinţa de a încredinţa JOT 2022, pentru prima oară, unei ţări africane.

Cea de-a treia ediţie a Jocurilor Olimpice de Tinerets-a deschis sâmbătă la Buenos Aires. Precedentele ediţii au avut loc la Singapore (2010) şi Nanjing/China (2014).

Nicio ţară africană nu a mai organizat până acum Jocurile Olimpice şi nici JOT.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:18
„M-am distrus cu alcool și cocaină” Povestea cruntă a marelui atacant care a fost la un pas de moarte, după ce a ratat CM 2022. A fost coleg cu Hagi și Popescu

18:12
Rapid poate pierde 12 jucători Daniel Pancu, mesaj pentru cei care nu vor să continue: „Ar fi bine să o spună acum!” » Ce a zis despre Dobre

17:34
„Emblema clubului” Reacția rivalilor după plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB: „Pierdere mare”

16:54
Prima reacție a lui MM Mihai Stoica, mesaj de adio după despărțirea de FCSB » Ce a spus despre Becali

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Restricții de circulație pentru meciul de fotbal dintre România - Polonia, de pe Arena Națională. Cum se schimbă traficul sâmbătă și care sunt rutele ocolitoare
B365
11:45