Claudiu Niculescu, îndepărtat de la Dinamo după trei săptămâni - Mircea Rednic, la un pas să preia echipa

Tehnicianul Claudiu Niculescu a anunţat, sâmbătă, că se desparte de FC Dinamo, în condiţiile în care conducerea clubului ar fi ajuns la un acord cu Mircea Rednic. Niculescu a precizat că i s-a oferit postul de director general, funcție pe care a refuzat-o, informează News.ro.

Claudiu NiculescuFoto: fcdinamo.ro

"Merg să-mi rezilieze contractul, nu mai puteam continua în asemenea condiţii. Mi-a fost propusă funcţia de director general, am spus nu. Secund, în niciun caz. 13 e cu numar ghinion, după fix 13 antrenamente am fost dat afară în data de 13 octombrie.

Sunt dezamăgit, dar merg mai departe. E anormal ce se întâmplă. Atmosfera în vestiar era una foarte bună. Am aflat azi-noapte de venirea lui Mircea Rednic. Dar nu sunt un terchea-berchea să rămân pe bancă la acest amical, foarte urât, dar asta e ţara în care trăim. E strigător la cer ce s-a întâmplat. Nu mă aşteptam să mi se întâmple aşa ceva la Dinamo", a spus Claudiu Niculescu, potrivit sport.ro şi digisport.ro, după un meci amical cu Dobroeşti, disputat la Ştefăneşti, scor 23-0.

Claudiu Niculescu a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo la 23 septembrie, când a semnat un contract valabil până în 2020.

Dinamo are patru înfrângeri și o remiză în ultimele cinci partide din Liga 1, aflându-se pe locul 12 (cu 11 puncte). FCSB, liderul ierarhiei, are cu zece puncte mai mult decât formația din Ștefan cel Mare.

Dacă va accepta propunea formației bucureștene, Mircea Rednic va fi al treia tehnician al "câinilor" din acest sezon, după Florin Bratu și Claudiu Niculescu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:35
„Asta voi face mereu, cu orice risc!” Șumudică cere măsuri reale contra rasismului de pe stadioane: „M-au felicitat jucătorii africani de la U Cluj”

23:50
U Cluj, încă un episod de rasism Șumudică a vrut să scoată CFR-ul de pe teren. Ce s-a auzit din tribune

23:25
„Sunt în stare de șoc” Soția campionului mondial s-a aflat într-un tren din spatele uneia dintre garniturile feroviare implicate în tragedia din Spania

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
28.10

Citește mai mult

Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”

ALERTĂ | Incendiu puternic în București, într-un bloc din Băneasa, de pe strada Gârlei Arde la mansardă, pompieri și salvatori la înălțime la fața locului | VIDEO
B365