CM 2022: Reacția selecționerului Australiei, după eliminarea din optimi

Australia a pierdut calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, după ce în optimi a fost învinsă de Argentina, scor 2-1. Totuși, jucătorii antrenați de Graham Arnold puteau trimite meciul în prelungiri la ultima fază.

Faza din meciul Australia vs TunisiaFoto: Foto Olimpik/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Graham Arnold nu știe dacă va continua pe banca Australiei

La conferința de presă de după partidă, Arnold a anunțat că i s-a încheiat contractul cu Federația Australiană de Fotbal, iar o decizie se va lua ulterior.

„Nu m-am gândit la viitor. Contractul meu s-a încheiat și îmi doresc doar o vacanță, apoi după o pauză vom vedea ce se va întâmpla. Am muncit foarte mult în această campanie”, a declarat Graham Arnold, conform The Guardian.

Mândru de jucători, dezamăgit de eșec

Deși Australia a fost eliminată, Graham Arnold s-a declarat mândru de echipa sa, deși susține că și-ar fi dorit mai mult pentru suporterii australieni.

„Mi-am dorit atât de mult să câștigăm pentru națiune, pentru fani și pentru fotbalul din Australia. Le-am transmis jucătorilor că nu aș putea să nu fiu mândru de efortul lor și de dăruire”, a anunțat selecționerul.

Ce a fost sâmbătă la CM 2022 din Qatar: CM 2022 Qatar: Olanda și Argentina înving în optimi și se vor întâlni în sferturile de finală

Programul complet al optimilor și ce meciuri vom avea în sferturile CM 2022 Qatar

S-ar putea să te intereseze pe acceași temă:

>> Meciurile zilei la Mondialul din Qatar: Franța și Anglia joacă în optimi - Programul TV

>> CM 2022: Reacția lui Lionel Messi, după meciul cu numărul 1000 din carieră

>> Schimbările pregătite de FIFA pentru Cupa Mondială din 2026

>> Prima sfertfinalistă de la CM 2022 Qatar, decisă după un meci cu patru goluri

>> CM 2022: Messi își duce echipa în sferturile de finală / Ce adversar vor întâlni

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Umit Akdag a ales  Dorit de granzii Turciei,   fundașul a luat o decizie.  Ce le-a spus conducătorilor de la Alanyaspor
Stranieri
15:49

Citește mai mult

Prețul lui Biliboc    Suma cerută de Varga  pentru starul lui CFR Cluj: „Normal că sunt echipe interesate”. Unde ar putea ajunge
Superliga
13:05

Montella, nervos după eșec  Ce l-a deranjat pe selecționerul Turciei după   dezastrul de la CM 2026:  „Aș vrea să vă reamintesc asta”
Campionatul Mondial
12:31

Neymar revine!  Carlo Ancelotti a anunțat când va putea debuta   vedeta Braziliei  la Mondial
Campionatul Mondial
13:41

Știri ultima oră
17:22
„Jucam fotbal cu portocale” Colegul lui Mihăilă e la Mondial, dar a avut o poveste sfâșietoare: „Nu aveam ce mânca, mama trebuia să aleagă”

16:59
Pariul nebun al lui Zlatan Ibrahimovic vede o campioană-surpriză la CM 2026: „E momentul lor”. Detaliul remarcat de Henry
Pariul nebun al lui Zlatan Ibrahimovic vede o  campioană-surpriză la CM 2026: „E momentul lor”. Detaliul remarcat de Henry
15:49
Umit Akdag a ales Dorit de granzii Turciei, fundașul a luat o decizie. Ce le-a spus conducătorilor de la Alanyaspor
Umit Akdag a ales Dorit de granzii Turciei,  fundașul a luat o decizie. Ce le-a spus conducătorilor de la Alanyaspor
17:49
Nimeni nu se aștepta! A fost doborât recordul mondial în proba de 50 de metri liber: „Încă sunt în stare de șoc”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Theodor Jumătate: Șocanta Turcia: eliminată după 61 de șuturi și zero goluri!

Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Theodor Jumătate: Messi a atins cerul. Mbappe se înalță spre el

Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni,  Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului s-a întors!

Dan Udrea: Noaptea Argentinei: ajutat de husky siberieni, Dumnezeul fotbalului <span>s-a</span> întors!
Lumea te vrea ignorant!

Cristian Geambașu: Lumea te vrea ignorant!

Mondialul în care nimeni nu mai are  nimic garantat

Theodor Jumătate: Mondialul în care nimeni nu mai are nimic garantat

Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Dan Udrea: Un diamant: Yan, copy paste Yamal!

Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Theodor Jumătate: Hagi, Ancelotti și frica de Suedia

Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia

Cristian Geambașu: Gianni fără Claudia
Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Dan Udrea: Strâmba do Brasil: De la Pele, Ronaldo și Romario la Igor Thiago?!

Mondialul din cazarmă

Silviu Tudor Samuilă: Mondialul din cazarmă

SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal

Dan Udrea: SUA au învățat și fotbal
Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Theodor Jumătate: Mondialul discriminării. Și al ipocriziei

Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, mini-tricouri

Dan Udrea: Coreea de Sud, supernațională. Puma, <span>mini-tricouri</span>
I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: <span>I-ați</span> vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?
De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Cristian Geambașu: De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei
Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Theodor Jumătate: Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul
Opriți bătaia de joc!

Dan Udrea: Opriți bătaia de joc!

Dan Udrea: Opriți bătaia de joc!
Top stiri
Escrocii se folosesc de Hagi și Țiriac!     VIDEO+FOTO.   Imagini AI cu legendele, într-o   fraudă online pe TikTok!  Câți bani cer cu promisiunea unor câștiguri fictive
Diverse
07:30

Și-a pus mâna la gură: eliminat!    FOTO.  Noua regulă aplicată la Turcia - Paraguay 0-1. „Roșu” direct după ce   i-a spus ceva unui rival la fel ca Prestianni
Campionatul Mondial
07:24

Iftime, atac la Ilie Bolojan  Finanțatorul de la   FC Botoșani,  după ultimele decizii din cadrul PNL: „O greșeală catastrofală pe care o girează”
Diverse
09:09

ESENȚIAL | Oficial, călătoria cu metroul nu se scumpește, prețul rămâne de 5 lei. Actualul ministru al Transporturilor a anulat ordinul fostului
B365
19.06

 Programul complet CM 2026SONDAJ Cine va lua trofeul?
Sondaj
20.06

Programul complet CM 2026 SONDAJ Cine va lua trofeul?

Cine va câștiga CM 2026?

Spania %
Franța %
Argentina %
Brazilia %
Anglia %
Alta %