CM Natație: Descalificat la finalul cursei, Justin Ress a primit până la urmă aurul la 50 m spate - Robert Glință, pe locul 5

Descalificat inițial pentru că se afla în totalitate sub apă în momentul în care a terminat finala probei de 50 m spate, Justin Ress a primit până la urmă medalia de aur, în urma unei decizii luate de organizatorii Campionatului Mondial de Natație de la Budapesta.

HotNews.roFoto: Hotnews

Justin Ress, campion mondial la 50 m spate - Robert Glință, locul 5

După finala în care a participat și Robert Glință, Hunter Armstrong a urcat pe prima treapă a podiumului la ceremonia de decernare a medaliilor. Chiar dacă în acel moment era campion mondial, americanul părea vizibil supărat de modul în care a fost jefuit compatriotul său.

„Am fost foarte mândru de Justin. A fost o cursă grozavă. Ne-au despărțit doar două sutimi. Aș fi preferat să iau locul 2 și să îl am alături de mine decât să obțin eu titlul în urma descalificării. Nu așa mi-am dorit să fie. Este un atlet uimitor, un mare talent. Este capabil de atât de multe. Să îi fie luată medalia... e nasol”, a spus Hunter Armstrong, înainte ca organizatorii să își schimbe decizia.

După câteva momente, Ress a fost anunțat că decizia de excludere a fost anulată și a primit distincția în cadrul unei ceremonii speciale, fără ca ceilalți medaliați să fie prezenți pe podium.

Astfel, Hunter Armstrong (24.14) s-a ales cu argintul, polonezul Ksawery Masiuk (24.49) a primit bronzul, iar italianul Thomas Ceccon (24.51) a rămas fără medalie.

De asemenea, Robert Glință și grecul Apostolos Christou au ajuns pe locul 5.

De știut:
  • Robert Glință a mai luat parte și în finala de la 100 m spate, probă unde a încheiat pe locul 8.
  • Reamintim că România a cucerit două medalii la competiția din țara vecină: David Popovici a devenit campion mondial în probele de 100 și 200 m liber.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Ion Țiriac, apariție vintage    FOTO:  A făcut senzație la inaugurarea Sălii „Nadia Comăneci”:   a venit cu un Cadillac din anul notei de 10 perfecte!  Valoarea mașinii
Special
10:45

Citește mai mult

Cîrjan, apel la conducere  Căpitanul lui Dinamo e nemulțumit înainte de debutul în noul sezon:   „Avem nevoie de jucători”
Superliga
13:33

Lixandru pleacă în Arabia Saudită    Cu ce club a semnat  fotbalistul care era de 9 ani la FCSB. Va fi coleg cu un fost dinamovist
Superliga
11:01

Messi, reacție superbă la fotografia cu Yamal  Căpitanul Argentinei,   elogii pentru starul Spaniei:   „Unul dintre cei mai buni! Îi doresc tot binele, joacă la echipa pe care o iubesc”
Campionatul Mondial
13:55

Știri ultima oră
15:48
Zboruri epuizate în 10 minute! Mobilizare impresionantă a fanilor Argentinei, în ciuda prețului uriaș! Creștere de 6000% a căutărilor

15:22
Boutoutaou și Gnahore, pe lista UEFA FCSB va avea și o absență importantă în „dubla” cu Auda

14:46
„Remember the name!” VIDEO. Noua stea a atletismului românesc are 15 ani și a făcut senzație la Europenele U18

15:18
Franța - Anglia, memeul Mondialului Finala mică de la CM 2026, subiect de glume pe net. Mbappe și Bellingham, în prim-plan

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Cristina Negrilă: Toți pentru Messi și Messi pentru toți

Evadarea

Radu Naum: Evadarea

Radu Naum: Evadarea
Trei imagini care explică remontada Argentinei

Cătălin Țepelin: Trei imagini care explică remontada Argentinei

Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Dan Udrea: Unii cu Messi, alții cu Vasile Brătianu al Angliei!

Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații

Cristian Geambașu: Infatuații
Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței

Silviu Tudor Samuilă: Blestemul Franței
Cum să ajungă România la Mondial

Cătălin Tolontan: Cum să ajungă România la Mondial

Oglinda lui Istvan Kovacs: vezi succesul, se reflectă eșecul!

Dan Udrea: Oglinda lui Istvan Kovacs: vezi succesul, se reflectă eșecul!

La judecata lui  Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude

Cristian Geambașu: La judecata lui Jude
Fiecare cu tenisul lui

Cristian Tudor Popescu: Fiecare cu tenisul lui

Unde e  naționala noastră

Cătălin Tolontan: Unde e naționala noastră

Doamnelor noastre

Silviu Tudor Samuilă: Doamnelor noastre

Silviu Tudor Samuilă: Doamnelor noastre
Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dan Udrea: Fotografia de la Mondial care dă speranțe României

Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day

Radu Naum: Dependence Day
Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi

Cristian Geambașu: Argentina celor răi
Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Dan Udrea: Dan Negru șochează. Pentru că vrea

Zlatan, Henry și cazul Balogun

Silviu Tudor Samuilă: Zlatan, Henry și cazul Balogun

Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului Trump-Infantino

Dan Udrea: Mohammad, omul care a ieșit de sub talpa cuplului <span>Trump-Infantino</span>
A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Theodor Jumătate: A dat Trump telefon și pentru arbitrul care nu vede penaltyuri? „Hei, Gianni!”

Uzbekul care  voia să trimită Franța acasă

Cristian Geambașu: Uzbekul care voia să trimită Franța acasă

Top stiri
Sala „Nadia Comăneci”    FOTO:  Cum arată și cât a costat construcția din Otopeni, finalizată într-un   timp foarte scurt
Gimnastica
13:32

Apel disperat către Trump  Un campion mondial și european îi cere ajutorul președintelui SUA, după ce   i s-a refuzat accesul în America  » Care ar fi motivul interdicției
Campionatul Mondial
10:30

FIFA, Eveniment fără precedent    FOTO:  Selfieul de final, cu    Messi, Rodri, Djokovic, Tom Brady sau Rio Ferdinand  s-a viralizat. Ce au spus protagoniștii
Campionatul Mondial
12:33

STB are datorii de 1,65 miliarde de lei. Directorul general, la 9 luni de la preluarea funcției: Unii au venit cu soluții, prea mulți au considerat că „merge și așa”
B365
07:57