​CM Schi alpin: Primul succes pentru Marta Bassino / Thomas Dressen, învingător în coborârea de la Lake Louise

​CM Schi alpin: Primul succes pentru Marta Bassino / Thomas Dressen, învingător în coborârea de la Lake Louise

Italianca Marta Bassino a obţinut prima sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin, impunându-se sâmbătă în slalomul uriaş feminin de la Killington (Statele Unite), în timp ce marea favorită, americanca Mikaela Shiffrin, s-a clasat doar pe poziţia a treia, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bassino (23 ani) a fost înregistrată cu timpul de 1 min 38 sec 19/100 la finalul celor două manşe ale probei, devansând-o pe cu 0,26 sec pe compatrioata sa Federica Brignone şi cu 0,29 sec pe Mikaela Shiffrin, aflată la cel de-al 85-lea podium din cariera sa.

Duminică, la Killington este programat un slalom feminin, care îi va oferi lui Shiffrin ocazia să semneze a 62-a victorie din cariera sa în Cupa Mondială şi să o egaleze astfel pe austriaca Annemarie Moser-Proell, ocupanta locului secund în ierarhia all time a schioarelor cu cele mai multe victorii în circuitul feminin, după americanca Lindsey Vonn (82).

După primele trei probe ale sezonului 2019-2020, Mikaela Shiffrin este liderul clasamentului general al Cupei Mondiale, cu 240 puncte, urmată de elveţianca Wendy Holdener (128 puncte) şi de italianca Federica Brignone (125 puncte).

Clasamentul slalomului uriaş de la Killington:

1. Marta Bassino (Italia) 1:38.19

2. Federica Brignone (Italia) 1:38.45

3. Mikaela Shiffrin (SUA) 1:38.48

4. Michelle Gisin (Elveţia) 1:38.50

5. Tessa Worley (Franţa) 1:38.69

6. Petra Vlhova (Slovacia) 1:38.84

7. Viktoria Rebensburg (Germania) 1:39.17

8. Wendy Holdener (Elveţia) 1:39.31

9. Mina Fuerst Holtmann (Norvegia) 1:39:48

10. Meta Hrovat (Slovenia) 1:39.53

Germanul Thomas Dressen, victima unei grave accidentări la genunchi în sezonul trecut, a reuşit o revenire incredibilă în Cupa Mondială de schi alpin, impunându-se în proba masculină de coborâre desfăşurată sâmbătă în staţiunea canadiană Lake Louise, informează AFP, citată de Agerpres.

Pe 30 noiembrie 2018, Dressen a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul drept, după ce căzut în timpul coborârii de la Beaver Creek (Colorado), oprindu-se în plasele de securitate.

La exact un an de la acea accidentare teribilă, schiorul german, în vârstă de 26 ani, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Lake Louise, după ce a fost cronometrat în 1 min 46 sec 81/100, devansându-l cu doar două sutimi de secundă pe italianul Dominik Paris, ocupantul locului al doilea.

"Nu mi-am putut imagina aşa ceva. Este o nebunie", a comentat Dressen, care a semnat cu această ocazie a treia sa victorie în Cupa Mondială, după cele obţinute anul trecut la Kitzbuehel (Austria) şi Kvitfjell (Norvegia).

După primele trei probe ale sezonului, în clasamentul general al Cupei Mondiale conduce norvegianul Henrik Kristoffersen, cu 113 puncte, urmată de germanul Thomas Dressen şi de francezul Alexis Pinturault, ambii cu câte 100 de puncte.

Clasamentul probei de coborâre de la Lake Louise:

1. Thomas Dressen (Germania) 1:46.81

2. Dominik Paris (Italia) 1:46.83

3. Beat Feuz (Elveţia) 1:47.07

3. Carlo Janka (Elveţia) 1:47.07

5. Matthias Mayer (Austria) 1:47.23

6. Mauro Caviezel (Elveţia) 1:47.28

7. Vincent Kriechmayr (Austria) 1:47.47

8. Kjetil Jansrud (Norvegia) 1:47.61

9. Adrien Théaux (Franţa) 1:47.93

10. Travis Ganong (SUA) 1:48.12 etc.

Duminică, staţiunea staţiunea canadiană va găzdui o probă masculină de slalom super-uriaş.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:03
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană
Diaspora României, primul test Mergem la Campionatul Mondial U17 cu un sfert dintre jucători născuți în afara țării, după ce am intrat în Uniunea Europeană
14:40
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”
Reprofilat de Hagi Lisav Eissat explică de ce acceptă să joace la națională pe  un post cu care nu e obișnuit: „Nu e ușor”
13:31
Planurile Rapidului pentru iarnă Angelescu a anunțat ce mutări pregătesc giuleștenii » Mesaj pentru Pancu
Planurile Rapidului pentru iarnă Angelescu a anunțat ce mutări pregătesc giuleștenii » Mesaj pentru Pancu
14:27
Pochettino vine la United Cât trebuie să plătească Manchester pentru a-l lua imediat pe selecționerul SUA. O sumă cu opt cifre!
Pochettino vine la United Cât trebuie să plătească Manchester pentru a-l lua imediat pe selecționerul SUA. O sumă cu opt cifre!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
Becali, enervat de Craioveanu  Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Superliga
11:49
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional: „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Citește mai mult
Becali, enervat de Craioveanu Patronul FCSB, deranjat de întrebarea fostului internațional:  „De unde până unde face el caterincă cu mine?”
Imaginea șocantă din noua casă a Rapidului   FOTO.   Doar două trofee  în vitrină. Unde a dispărut palmaresul! Furat de la Pro Rapid?
Superliga
11:02

Ionuț Radu dă cărțile pe față    „Am dezamăgit mii de oameni.  O greșeală grea” + alegere surprinzătoare a românului: „A treia variantă”
Stranieri
10:39

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11