Costica Buceschi: "Ati vazut arbitrajul, fetele au spus ca puteam sa jucam pana dimineata. Romania nu dadea bine celor care au promovat competitia"

Romania a pierdut dramatic partida cu Norvegia (33-35, dupa prelungiri), la capatul unui meci in care tricolorele nu au fost cu nimic mai prejos fata de adversare (semifinale, Campionat Mondial). "Ati vazut arbitrajul, fetele au spus ca puteam sa jucam pana dimineata", a precizat Costica Buceschi, antrenorul secund al Romaniei, la finalul meciului cu nordicele.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am tras un semnal de alarma dinaintea meciului, de cand am aflat cine ne va arbitra. Fetele au zis ca

puteam juca pana maine dimineata si nu ne lasau sa castigam. Norvegia a castigat din pura intamplare, nu pentru ca a fost mai buna. Am jucat de la egal la egal. Noi am mai jucat un meci la prelungiri, fetele au fost si mai obosite.

Probabil ca nu dadea bine ca Romania sa elimine Danemarca si Norvegia.

Cristina a fost si ea obosita, e extraordinara. S-a zbatut in atac si in aparare, a facut tot ce a putut. Stiam de la inceput ca norvegiencele vor incerca sa o blocheze in permanenta, dar am balansat jocul, fetele au jucat extraordinar. Daca vom avea liniste, Romania va construi o echipa foarte buna pentru Jocurile Olimpice.

Daca vom juca asa si impotriva Poloniei, sunt sigur ca vom castiga. Ar fi pacat ca munca fetelor sa nu fie rasplatita cu o medalie" - Costica Buceschi la finalul partidei Romania 33-35 Norvegia, citat de Dolcesport.

Aici poti urmari inregistrarea integrala a partidei Norvegia vs Romania.

Romania vs Polonia se va juca duminica, 20 decembrie, de la ora 15:45, urmand sa fie in direct pe Dolcesport 1 si LiveText pe HotNews.ro. Polonia este pregatita de tehnicianul campioanei Romaniei, CSM Bucuresti, danezul Kim Rasmussen.

Finala mare dintre Olanda si Norvegia va incepe la ora 18:15.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:40
Cristian Tudor Popescu Nu ne-a bătut Ursul

14:58
Polonezii râd de noi L-au făcut Dracula pe Lewa și au creat o primă pagină de ziar: „Nu vă mai întoarceți!”

15:22
Dzeko s-a retras din națională VIDEO+FOTO. Momente emoționante la Zenica! Legendarul atacant și-a făcut coechipierii să plângă

14:06
Vești bune pentru Reghe Doi jucători importanți au revenit la antrenamentele FCSB

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Top stiri
„Inima Europei”    FOTO.  Bannerul afișat de  fanii României  la Varșovia i-a impresionat pe polonezi
Nationala
11:34

Citește mai mult

A dat de pâmânt cu Drăgușin  Făcut praf de fostul selecționer după  eliminarea  din Polonia - România 6-0: „Când aleargă, seamănă cartofi”
Nationala
09:53

„Trebuia să iasă Ianis”  Doi ex-atacanți legendari ai lui Dinamo au analizat eșecul cu Polonia:  „Majoritatea antrenorilor  din lume joacă așa”
Nationala
11:07

O “cârtiță” precum cele care sapă tuneluri de metrou va ajunge și în Piața Unirii, pe șantierul de la planșeu. De ce e nevoie aici de un TBM
B365
02.10