Covid-19: Modificări la nivel de testare pentru sportivii din România

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că testele rapide COVID-19, ale căror rezultate pot fi comunicate în câteva minute, au fost certificate în România şi vor putea fi folosite de sportivii români în competiţiile interne în următoarele zile.

Minge de fotbal in vremea pandemieiFoto: FRISO GENTSCH / AFP / Profimedia

"Am o veste bună. Lucrăm la modificarea ordinului care reglementează modul de testare a sportivilor din România. În România de curând au fost certificate acele teste ieftine şi rapide care funcţionează în Uniunea Europeană. Iar sportivii din România vor putea folosi aceste teste mult mai ieftine pentru competiţiile noastre interne. Eu ştiu că preţul lor este undeva la 5 euro.

Chiar în aceste momente am modificat şi am trimis la Ministerul Sănătăţii noul ordin care practic dă posibilitatea sportivilor să folosească aceste teste ieftine şi eficiente. Deblocăm astfel şi competiţiile pentru copii şi juniori, pentru că asta era marea problemă, nu îşi permiteau testele PCR. Acum putem debloca şi ligile inferioare. Deci e o chestiune de o zi sau două... voi anunţa public atunci când va veni şi de la Ministerul Sănătăţii acest ordin modificat", a afirmat Stroe.

Ministrul a subliniat că sportul este unul dintre domeniile foarte bine reglementate în România în ceea ce priveşte siguranţa în contextul pandemiei, el precizând că numărul cazurilor este unul "relativ mic".

"Din cauza pandemiei, se ştie că sportul a fost blocat. Dar am reuşit să îl deschidem în siguranţă treptat. Iar toţi cei care practică sport azi după regulile MTS şi MS o fac în deplină siguranţă. Există filtre care împiedică deschiderea focarelor în sport şi care protejează sănătatea sportivilor.

Iar numărul cazurilor de COVID este unul relativ mic. Mai mult decât atât am putut organiza în România şi competiţii internaţionale. În acest moment toate loturile naţionale şi olimpice îşi pot desfăşura activitatea. Şi aş putea spune că sportul este unul dintre domeniile foarte bine reglementate când vorbim despre protejarea sănătăţii participanţilor", a precizat Stroe, citat de Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:51
Cutremur la CSM București! Clubul a anunțat despărțirea de Bojana Popovic » Cine o înlocuiește

13:41
A refuzat naționala! Un star european l-a anunțat pe selecționer că nu vine la lot. Reacția furioasă a antrenorului

13:55
Kovacs, delegat la un meci de gală Arbitrul român va fi prezent la confruntarea granzilor din grupa Ligii Națiunilor

13:19
„Incredibil! I-a spus asta lui De Bruyne” Desființat după scandalul de la Napoli: „E unul dintre cei mai slabi atacanți pe care i-am văzut”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365