Cum i-a surprins Rafael Nadal pe fanii săi pe finalul de sezon

Cum i-a surprins Rafael Nadal pe fanii săi pe finalul de sezon

​Rafael Nadal, care lăsase să se înţeleagă că ar putea să-şi încheie actualul sezon după victoria din finala de la Roland Garros, în faţa liderului mondial Novak Djokovic, şi-a anunţat participarea la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, programat la începutul lunii noiembrie, într-o postare pe reţelele de socializare, informează AFP.

Rafael NadalFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Este ora sezonului indoor... Şi da, eu mă pregătesc pentru Paris-Bercy", a postat Rafael Nadal (34 ani) pe contul său de Twitter, alături de o fotografie cu el antrenându-se într-o sală a academiei sale din Baleare.

"Suntem nerăbdători să te revedem la Paris", i-au răspuns organizatorii turneului parizian.

Mastersul 1.000 de la Paris este programat în perioada 2-8 noiembrie, în condiţii de organizare ce încă nu au fost comunicate, ţinând cont de recenta înăsprire a restricţiilor sanitare pentru a combate pandemia de Covid-19, transmite Agerpres.

Nadal nu a câştigat niciodată Mastersul de la Paris, acesta fiind unul din cele trei turnee din această categorie, alături de Miami şi Shanghai, care i-au scăpat din palmares.

"Nu cunosc încă ce calendar am. Nu ştiu ce voi face după Roland Garros. Deci nu pot să spun dacă voi continua să joc sau nu în următoarele două luni", declarase Nadal după finala de la Roland Garros.

Nadal a jucat puţin în acest sezon (ATP Cup, Openul Australiei, Acapulco, Roma şi Roland Garros) marcat de pandemia de coronavirus, preferând să lipsească de la US Open unde trebuia să-şi apere titlul, pentru a pregăti ediţia de anul acesta a turneului de la Roland Garros.

Numeroase turnee ATP de final de an, inclusiv turneul Masters 1.000 de la Shanghai, au fost anulate. Dar ATP a decis să menţină Turneul Campionilor, care reuneşte cei mai buni opt jucători ai sezonului.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:47
3 lucruri nevăzute la TV în Suedia - România Mesajul ultrașilor pentru Hagi, „lecțiile” cu Rațiu și reacțiile la ratările lui Ianis
3 lucruri nevăzute la TV în Suedia - România  Mesajul ultrașilor pentru Hagi, „lecțiile” cu Rațiu și reacțiile la ratările lui Ianis
00:01
Cristian Geambașu Pohta lui Hagi tatăl
Cristian Geambașu Pohta lui Hagi tatăl
00:39
„Cred că am greșit” 5 lucruri lămurite de Hagi la conferința de presă: de ce a ieșit Băluță, eroarea făcută și ce se întâmplă cu Stanciu
„Cred că am greșit”  5 lucruri lămurite de Hagi la conferința de presă: de ce a ieșit Băluță, eroarea făcută și ce se întâmplă cu Stanciu
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Top stiri
Lovitură grea pentru FCSB!   Roș-albaștrii au primit  interdicție la transferuri  din partea FIFA » Care este cauza
Superliga
25.09
Lovitură grea pentru FCSB! Roș-albaștrii au primit interdicție la transferuri din partea FIFA » Care este cauza
Citește mai mult
Lovitură grea pentru FCSB!  Roș-albaștrii au primit interdicție la transferuri din partea FIFA » Care este cauza
Susține criminali de război!   FOTO.   Muriqi, mesaj după gol pentru cei 4 lideri kosovari  ai Armatei de Eliberare condamnați pentru 96 de crime
Liga Națiunilor

&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Superliga
25.09
Îl mai recunoști? El e omul care a făcut toată România să plângă. „Acel moment mi-a schimbat viața”
Citește mai mult
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
ESENȚIAL | Tramvaiul care traversează Piața Unirii, la vot în următoarea ședință CGMB. Aproape 60 de milioane de euro pentru legătura pe șine între Bd. Regina Maria și Rahova
B365