Dan Petrescu, despre tragerea la sorţi: "Preferam să joc acasă cu Tottenham"

Dan Petrescu, despre tragerea la sorţi: "Preferam să joc acasă cu Tottenham"

​Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a plâns din nou de tragerea la sorţi, în urma căreia echipa lui va întâlni Djugarden, în turul al treilea al Europa League, spunând că ar fi preferat să joace cu Tottenham.

Dan Petrescu, cu masca pe fataFoto: Nicu Cherciu

"De când sunt la CFR, am ştiut că voi cădea cu cea mai grea echipă, în deplasare. Asa-i soarta, ce să faci? Tot ce am avut, mereu a fost cel mai greu posibil, inclusiv Dinamo Zagreb face parte din această categorie.

Meciul cu Djugarden este în deplasare şi pe sintetic. O să aflu de toate despre ei, dar acum nu-mi revin de la şoc. Singurul lucru pe care nu-l doream din cei patru pe care i-am văzut era campioana Suediei, în deplasare. Preferam să joc cu Tottenham, acasă, mâine aş face schimb cu Botoşani să jucăm cu Tottenham acasă, decât să jucăm în deplasare, pe sintetic, la campioana Suediei. Nu era mai greu, dar era mai frumos cu Tottenham, acasă.

Dacă îi eliminam pe Dinamo Zagreb, credeam la şansele de calificare în grupele Champions League. La un meci, poţi să ajungi în grupe. În momentul în care joacă campioana Suediei cu campioana României, şansele sunt 50-50, dar fiind doar un meci, la ei acasă, pe sintetic, cred că ei au mai multe şanse ca noi.

Din păcate, deocamdată nu avem niciun jucător (n.r. - de transferat) din ce am vrut eu, plus că am înţeles că Boli s-a înţeles cu cei de la Samsunspor, cluburile s-au înţeles şi ar fi o pierdere foarte mare, pentru că Boli a jucat foarte bine, în afară de meciul cu Dinamo Zagreb, a fost foarte important pentru echipa noastră. Arlauskis, Traore, Ţucudean, Manea, aţi jucători importanţi care sunt greu de înlocuit. Noi vrem să luăm jucători liberi şi să le dăm nu ştiu cât pe lună şi să vină să joace la campioana Romaniei şi să luăm şi Champions League dacă se poate sau să mergem în grupele Champions League.

Am luat jucători de la Botoşani, cu 100.000 de euro, am luat de la Mediaş, gratis, am luat de la Sibiu, cu 150.000, de la Clinceni, gratis, şi vrem să mergem în grupele Champions League. Hai să fim serioşi şi să vedem realitatea! Toată echipa e luată gratis, în afară de ăia tineri, Ioniţă, Paşcanu şi Costache, toţi au fost gratis sau pe o sută de mii. Am luat campionatul, dar lumea nu e mulţumită şi vrea mai mult, nici eu nu sunt mulţumit, dar trebuie să fim realişti! Dacă nu mi se aduc jucători va fi greu anul acesta. Craiova sau Steaua, cred eu că arată foarte bine, aţi văzut primele etape şi noi trebuie să ne întărim. E posibil să plece şi Omrani", a declarat Petrescu, la DigiSport.

Întrebat dacă se gândeşte să plece în cazul în care nu i se aduc jucători, tehnicianul a răspuns: "Eu mai am doi ani contract, eu îmi doresc foarte mult să rămân, dar nu depinde de mine. Dacă ei mă lasă şi aşa, ok, dar eu vreau să avem jucători buni, să ne batem iar la titlu şi să ajungem în grupele Europa League. Noi avem acum foarte mari probleme de lot, pentru că şi Camora e accidentat, şi Chipciu e accidentat, şi Omrani. Au plecat jucători la loturi şi eu am zece jucători la antrenament şi nici nu suntem bine pregătiţi fizic.

Anul trecut, eram foarte bine pregătiţi fizic pentru că am fcăut pregătire, acum avem probleme din punct de vedere fizic şi de aia s-au rupt trei jucători, pentru că nu am făcut nicio pregătire. Eu eram în spital, am venit la echipă, am luat campionatul, a început celălalt campionat şi Champions League, fără să facem nimic, doar cinci zile de pregătire. E foarte greu. mai trebuia şi puţin noroc. Cum să cazi cu campioana Suediei pe sintetic? Cum e posbil. Eu am zis înainte că Mara şi Bilaşco sunt de vină, dar eu sunt de vină, n-au nicio treabă ei. Dădeam vina pe ei, că se duceau la tragerea la sorţi, dar acum nu s-a mai dus nimeni, deci nu e problema lor, problema cred că sunt eu aici, nu ei."

Formaţia CFR Cluj va întâlni echipa învingătoare dintre Djurgarden (Suedia) şi Europa (Gibraltar), în turul trei preliminar al Europa League, s-a stabilit, marţi, la tragerea la sorţi de la Nyon.

Câştigătoarea meciului dintre Djurgården (Suedia) şi Europa (Gibraltar) va fi stabilită la 17 septembrie.

La 24 septembrie va avea loc meciul din turul trei preliminar, iar CFR Cluj va juca în deplasare.

Dacă trece de echipa macedoneană Shkendija în turul doi preliminar al Europa League, FC Botoşani va evolua, acasă, în următoarea rundă, cu învingătoarea meciului dintre Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria) şi Tottenham (Anglia).

Partida cu Shkëndija va avea loc tot la 17 septembrie, iar turul al treilea, la 24 septembrie, potrivit News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:38
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături de David Popovici: „Aș vrea să vă pregătesc”
Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături de David Popovici: „Aș vrea să vă pregătesc”
13:29
A văzut 17 goluri 9 zile! Arbitrul a fost martorul unor „măceluri” memorabile + Selecționerul Greciei, conferință-fulger după umilința istorică
A văzut 17 goluri 9 zile! Arbitrul a fost martorul unor „măceluri” memorabile + Selecționerul Greciei, conferință-fulger după umilința istorică
11:46
Doar 10-20% șanse și 13 operații Povestea impresionantă a sportivului care a alergat la maraton la un an după un incendiu devastator
Doar 10-20% șanse și 13 operații Povestea impresionantă a sportivului care a alergat la maraton la un an după un incendiu devastator
11:57
Imagini dezolante la Argentina - Uruguay VIDEO. La Bombonera, pe jumătate goală la primul meci fără Lionel Messi
Imagini dezolante la Argentina - Uruguay VIDEO. La Bombonera, pe jumătate goală la primul meci fără Lionel Messi
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala
09:22
România - Polonia LIVE de la ora 21:45, în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Citește mai mult
România - Polonia  LIVE de la ora 21:45, în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
„Ce s-ar fi întâmplat?”  Întrebarea redactorului-șef al GOLAZO.ro, Cătălin Țepelin, a iscat o  dezbatere aprinsă în studio pe „subiectul Drăguș”
Superliga
13.11

Popovici, declarații spectaculoase  Ce spune despre  Cristi Chivu  într-un interviu pentru Inter TV
Înot

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365