Dan Petrescu: "Pentru mine, cel mai bun antrenor român a fost Anghel Iordănescu"

​Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul campioanei României, a anunțat că, din punctul lui de vedere, cel mai bun tehnician din istoria României este fostul selecționer Anghel Iordănescu, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pentru mine, cel mai bun antrenor român a fost Anghel Iordănescu. Nu spun asta fiindcă mi-a dat el premiul de antrenorul anului în Gala Gazetei. Ca rezultate, poate Lucescu a fost mai bun la echipele de club, dar la națională n-are cum să se compare cineva cu Iordănescu!

Voi spuneți Generația de Aur. Era o echipă bună, așa e, dar fără un antrenor ca Iordănescu nu ar fi avut acele rezultate. Nea Puiu se consulta cu jucătorii importanți. Părea dur, însă erau și momente în care se deschidea față de noi", a declarat Dan Petrescu pentru gsp.ro.

Anghel Iordănescu a ajuns pentru prima dată la cârma echipei naționale a României în septembrie 1993 până în iulie 1998, perioadă în care prima reprezentativă a cunoscut cea mai importantă performanţă din istorie, la nivel de seniori: calificarea în sferturile de finală ale Mondialului din 1994, din SUA.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:35
Decizia care interesa mult Superliga! Tribunalul belgian a dat verdictul după ce un club a contestat regula care există și în România

14:01
„Situația se poate schimba repede” Dinamo e pe primul loc, dar Nuno Campos rămâne precaut: „Obiectivul nostru nu este să fim campioni”

12:23
A murit Viorel Păunescu Fostul președinte al Stelei a murit la 91 de ani. FCSB și CSA au pierdut palmaresul său!

13:07
Moment neobișnuit în Uruguay VIDEO. A izbucnit în lacrimi, după ce a fost huiduit de suporteri și contrat de colegi

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Citește mai mult

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365