Datoriile lui Maradona: Bunurile fostei legende, rămase fără cumpărător - Licitația a fost prelungită

Datoriile lui Maradona: Bunurile fostei legende, rămase fără cumpărător - Licitația a fost prelungită

Vânzarea la licitaţie a unor bunuri care au aparţinut lui Diego Maradona (organizată pentru plata unor datorii) a fost prelungită, luni, cu zece zile, după ce duminică a suscitat un interes modest, lăsând numeroase obiecte fără cumpărător, între care o casă şi două maşini BMW, informează AFP.

Diego MaradonaFoto: ALEJANDRO PAGNI / AFP / Profimedia

Organizatorul licitaţiei, compania Adrian Mercado, a anunţat într-un comunicat că a autorizat "pentru următoarele zece zile ca orice entitate juridică, persoană, companie care doreşte să facă o ofertă pentru loturile vacante să o poată face".

Prelungirea, a explicat responsabilul, este legată de numărul de persoane interesate, în Argentina sau în exterior, "care nu au reuşit să se înregistreze pentru vânzare înainte de data convenită".

Aproape 90 de loturi propuse în cadrul acestei licitaţii internaţionale online, desfăşurată duminică la un hotel din Buenos Aires, care a inclus diverse bunuri precum cravate, şepci, încălţăminte sport, o casă, două maşini BMW, o cutie cu trabucuri sau televizoare au fost puse în vânzare pentru preţuri între 50 şi 900.000 de dolari.

În total, vânzarea nu a strâns decât 26.000 dolari, bunuri în valoare globală de 1,42 milioane dolari rămânând fără cumpărător, informează Agerpres.

Printre acestea, o casă de 700 m2 cu piscină, pe care Maradona a cumpărat-o în anii '80 părinţilor săi, în cartierul rezidenţial Villa Devoto din Buenos Aires, şi unde aceştia au locuit aproape 30 de ani, sau un apartament în staţiunea balneară Mar del Plata.

Lotul cel mai dorit a fost un tablou al unei artiste argentiniene care îl înfăţişa pe Maradona jumătate jucător, jumătate înger, înfăşurat în drapelul argentinian, şi intitulat "Între Fiorito şi cer" (numele Villa Fiorito, cartierul în care legenda argentiniană a crescut). Tabloul a fost adjudecat pentru suma de 2.150 dolari.

O fotografie a lui Maradona cu fostul preşedinte cubanez Fidel Castro, de care era foarte apropiat, trăind mulţi ani în Cuba, a plecat în Dubai pentru 1.600 dolari.

Dar, în total, vânzarea, care a durat trei ore şi care a început în forţă cu licitaţii pentru tricourile vedetei de la Napoli sau de la naţionala Argentinei, a scăzut în interes, în ciuda participării a aproximativ 1.500 de persoane, din America de Sud, Europa şi Dubai.

Licitaţiile, organizate de instanţă, includ bunuri desemnate de moştenitorii lui Maradona, fără o mare valoare afectivă sau intimă. Beneficiile nu ar urma să fie împărţite între moştenitori, ci ar urma să fie folosite pentru plata unor datorii şi cheltuieli, inclusiv de succesiune, lăsate de fostul mare campion.

Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui stop cardiac, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:56
Mihai Stoica pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „Așa este, am vorbit cu el”
Mihai Stoica pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „Așa este, am vorbit cu el”
12:57
„Vrem trofeul! N-ar fi nicio surpriză” Trei dintre jucătorii „Generației celor 21” visează să scrie istorie pentru România
„Vrem trofeul! N-ar fi nicio surpriză” Trei dintre jucătorii „Generației celor 21” visează să scrie istorie pentru România
12:51
Carrick, dat afară de United! Clubul din Manchester „a ajuns la concluzia că este necesară o schimbare pentru a ne atinge ambițiile”
Carrick, dat afară de United! Clubul din Manchester „a ajuns la concluzia că este necesară o schimbare pentru a ne atinge ambițiile”
12:31
„Beam bere și mâncam la Mc mult prea des” Fostul câștigător al UCL răspunde criticilor: „Viața e prea scurtă ca să nu faci ce-ți dorești”
„Beam bere și mâncam la Mc mult prea des” Fostul câștigător al UCL răspunde criticilor: „Viața e prea scurtă ca să nu faci ce-ți dorești”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Marele Auchan din Sun Plaza se deschide pe 26 noiembrie, odată cu Primark. Noua locație din Berceni este în locul magazinului Carrefour
B365