Publicat:
18.08.2026, ora 18:58
- Așa ne-au învățat tovarășii sovietici, apoi cozile lor de topor autohtone și de acolo înainte orice educator întors cu cheița: „Totul pentru victorie!”. Nimic pentru popor.
Poporul trebuie să aclame și să moară, strat după strat, în gropile comune ale uitării peste care stau câteva statui răzlețe. A lui Lenin a fost dată jos, cele din mentalități sunt de neclintit.
Școala era setată pentru vârfuri, pentru olimpici, restul să se descurce cum poate. Acum e la fel. „Avem un sistem extrem de polarizat, avem școlile de elită care produc tineri fantastici, de la care majoritatea pleacă în Occident să studieze mai departe, și avem grosul sistemului de educație care nu produce nimic”, spune Mihnea Bâldea, directorul general al companiei Rondocarton, într-un interviu din Hotnews.
Nu e un sistem nou. E cel vechi. Comunism, capitalism… Vorba din fotbal: Uruguay, Paraguay… Adică tot aia. Acolo am rămas, în inchisorile din minți.
S-au terminat Europenele lui Popovici. Nu Europenele României, alea nu au fost. Popovici e tot înotul nostru atunci când vine vorba de marile competiții. Atât. Nu mai există așa ceva în lume. Un om care să domine mai multe probe, să stea la vârful acestui sport, vedetă planetară, și în spatele lui să fie neant.
După Paris noi nu celebrăm un sport, ci un om. Așa cum am făcut cu Cristina Neagu, pentru care am inventat handbalul individual. Performanțele echipei de club și a celei naționale nu mai contau.
Cu Popovici e invers, e expandat la nivelul unuei întregi discipline. Dar e o păcăleală. Deși au existat mai multe performanțe la juniori și tineret în anii trecuți, un sigur înotător a prins acum o finală, promițătorul Andrei Proca (18 ani), locul 7 la 1500 metri. În rest, nimic.
Și nu vă luați de elevi, ci de educatori. De sistem. Același ca peste tot. Cineva care reușește, în general fără ajutorul sau chiar împotriva sistemului, salvează tot. Fals! Dimpotrivă, deconspiră tot. Popovici e aici pentru a ne arăta că se poate. Doar că noi, ca întreg, nu putem.
La Paris, în clasamentul pe țări, David Popovici s-a clasat pe locurile 9-10, la egalitate cu Cehia și cu același număr de medalii de aur ca Olanda, Germania și Irlanda. Bravos, națiune!
Ba mai mult, David a fost peste Spania, care n-a adus acasă decât un argint și un bronz. Buuu! Dar… în afară de aceste podiumuri, Spania a mai avut înotători sau ștafete în, țineți-vă bine!, 21 de finale! Ei, iată ce înseamnă o națiune a înotului! Cam jumătate dintre ibericii prezenți în ultimul act al unei probe au între 16 și 22 de ani.
Ce credeți că va face Spania în anii care vin, în vreme ce noi vom înălța rugăciuni în sănătatea lui David? Că dacă el nu mai e, nimic nu e, vorba lui Marin Preda.
Când Marchand, francezul vedetă al JO, s-a accidentat, a fost un pic de panică, dar nu disperare. În total Franța a luat 11 medalii cu un Marchand diminuat.
Să ne mai uităm la tabloul Europenelor. Grecia a izbutit să ia un aur, un argint și un bronz și a mai avut 10 finaliste și finaliști.
Polonia are două podiumuri plus alți 6 oameni în cursele cu medalii.
Cehia a reușit de două ori aur și încă 6 finale.
Belgia a mai mai fost tot în 6 finale în afară de cele trei medalii.
Portugalia a dus 8 competitori în cursele decisive pentru, ce-i drept, doar o medalie. Deocamdată.
Ce reprezintă acest tablou? Simplu: viitorul. Pe care unii îl au și alții nu. Unele țări au un sport, noi avem un om. S-a tot vorbit despre ce vine în siajul lui Popovici. Ni s-a zis că o să fie bine. Că sunt speranțe. Cum, în ce fel?
O mare victorie nu poate ieși precum Afrodita din spuma mării, brusc, neanunțat. Totul e în trepte, Popovici însuși, cât era de prezentat ca viitor mare campion, a trebuit să se dea cu capul de culoar la Tokio până să atingă Nirvana un an mai târziu.
E tot întrebat de secretul lui. Munca, spune el. Dar generații și generații au muncit în zadar, pentru că munca trebuie făcută cu cap și cu suflet. De fapt secretul, în afară de calitatea intrinsecă a acestui băiat de aur, e sistemul. Al lui a funcționat. Al nostru a eșuat.
Popovici e în Olimp, precum câțiva informaticieni, matematicieni, fizicieni, la mii de mile deasupra celorlalți compatrioți. Mulți copii vor la înot datorită lui. Dar când vor ajunge la bazin nu vor da peste el, ci peste cineva care a fost educat de altcineva, care a fost educat de altcineva.
Lanțul educațional, ca lanțul trofic. Dacă tot e să ne rugăm, să o facem pentru ei, pentru cei ajunși la porțile acestui sistem care consumă miliarde cu rezulatele sportive și sociale pe care le vedem. Acolo se joacă soarta noastră, nu în bazinul unui tânăr excepțional.
