Publicat:
21.09.2026, ora 10:31
Actualizat: 21.09.2026, ora 10:56
- Fotbalul românesc nu pare pregătit pentru Danny Armstrong. Capacitatea scoțianului de a-și scoate din sărite adversarii se dovedește a fi nelimitată.
Am fost mereu fanul băieților răi. Vinnie Jones, Cantona, Roy Keane, Materazzi, Pepe, Luis Suarez, Chiellini sau Sergio Ramos - îi iubeai dacă erau în tabăra ta. Știai că ai un luptător în echipă, un ofticos care refuză înfrângerea, capabil de orice pentru a o obține.
Dacă, în schimb, le erai adversar, nutreai cel mai pur sentiment de ură la adresa lor. Aduceți-vă aminte de episodul Materazzi – Zidane din finala Cupei Mondiale, sau de procedeul de judo aplicat de Ramos lui Salah în ultimul act al Ligii Campionilor din 2018 și de discuțiile născute în jurul caracterului „mizerabil” al celor doi.
Danny Armstrong, un provocator iscusit
Credeți că vreunul dintre ei a avut vreo noapte nedormită după ce a devenit campion mondial/câștigător UCL? Sau că a venit vreun coechipier la ei să le bată obrazul? Dimpotrivă, cred că au fost primii felicitați de antrenori pentru că și-au sacrificat imaginea pentru binele echipei.
Evident că nu am apreciat latura violentă a unora dintre ei, faptul că erau în stare să își rupă adversarii și să pară neatinși de vreo remușcare, dar am considerat mereu că fotbalul are o nevoie la fel de mare de ei, cum are de cei care le cădeau victime, de eroii pozitivi ai poveștilor noastre, gen Ronaldinho, Ronaldo brazilianul și alții care nu practicau sportul cu cuțitul în dinți, ci cu zâmbetul pe buze.
Ca să reziști unui război cu un bad boy din ăsta îți trebuie bărbăție și inteligență. Nu ai voie să îl lași să te domine, să îți influențeze jocul prin tacticile lui neortodoxe.
Superliga nu a mai avut parte de multă vreme de un provocator atât de iscusit precum Danny Armstrong.
Venit din fotbalul care a păstrat cea mai mare doză de puritate, cel scoțian, dinamovistul pare a fi avut parte de antrenament old school, iar școala veche te învăța pe ce butoane să apeși ca să scoți ce e mai rău din oponenți.
L-a șicanat pe Bancu până când a obținut eliminarea lui – deși corect ar fi fost să fi văzut și el roșu – a făcut concurs cu Radunovic care reușește să lungească mai tare tricoul celuilalt, iar el a primit 11m, a avut prezența de spirit să ceară cartonaș roșu pentru Duarte după palma dată lui Mărginean și i-a ieșit, acum a identificat în Alibec victima perfectă la pauza unui meci pe care Dinamo îl câștiga, dar nu îl controla în totalitate și a scos încă o eliminare dătătoare de liniște.
Așa se procedează atunci când dai peste un bully
Armstrong găsește vulnerabilitățile adversarilor și le speculează, ceea ce îl transformă într-un mare atu pentru Dinamo. E fantastic să ai în lot un fotbalist care în zece etape produce nu doar douăsprezece contribuții de gol (4 goluri și 8 pase decisive), ci și două eliminări.
L-am văzut pe Alibec aseară cum se plângea că a fost agresat verbal de Armstrong. Poate că și de asta suntem unde suntem cu fotbalul, pentru că nu mai avem bărbați capabili să absoarbă provocările adversarilor, sau chiar să se ambiționeze să joace mai bine când sunt încolțiți.
Messi l-a înjurat încontinuu pe Chivu în celebra semifinală Barcelona – Inter din 2010, sperând să scoată fie un al doilea roșu, după cel al lui Thiago Motta, fie să îl determine să greșească. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta.
Chivu, la rândul lui, i-a răspuns în același registru golănesc, Messi nu a făcut mai nimic în meciul respectiv, iar Inter s-a calificat în finala pe care avea să o câștige câteva săptămâni mai târziu.
Așa se procedează atunci când dai peste un bully, nu căzând în plasa lui, aplicându-i un cap în gură și ajungând la final să îl arăți cu degetul.
